Procurorul i-a amenințat pe agenți în momentul în care a fost oprit pe un drum din județul Iași, după ce a efectuat o depășire neregulamentară. Actualul vicepreședinte al CSM s-a lăudat chiar că este o distracție pentru el să depășească mașinile de poliție.
Ce avere are Daniel Horodniceanu
În anul 2021, Daniel Horodniceanu a încasat de la DIICOT un salariu de 221.759 de lei și a mai primit 218.232 de lei, reprezentând veniturile nete aferente anilor anteriori, încasate în 2021. La aceste sume se adaugă și 70.680 de lei, bani încasați de la Consiliul Superior al Magistraturii.
Fost șef DIICOT, a încercat să intimideze polițiștii ieșeni care l-au oprit în trafic. Horodniceanu le-a transmis acestora că va vorbi cu șeful IPJ Iași. Ba mai mult, el le-a spus că, în anul 2016, după o discuție cu ministrul de Interne de la acea vreme, Gabriel Oprea, le-a mărit salariile cu 15%.
Potrivit ultimei declarații de avere, Horodniceanu deține, împreună cu soția sa, o casă de locuit în Iași, de 245 mp, și una de vacanță în Ceahlău, 106 mp, scrie bugetul.ro
De asemenea, soții Horodniceanu au în proprietate trei terenuri intravilane, două în Iași și unul în Ceahlău, și un teren agricol, în Iași. Familia lui Daniel Horodniceanu are două mașini: un BMW, fabricat în 2016, și un Mercedes, fabricat în 2013.
Fostul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism are deschis un cont bancar la BRD, unde a depozitat 270.000 de lei.
Totodată, într-un cont la NN Asigurări, de tip fonduri de investiții, inclusiv pensii private sau alte sisteme de acumulare, are 151.901 lei.
Într-un an a încasat peste jumătate de milion de lei
În anul 2021, Daniel Horodniceanu a încasat de la DIICOT un salariu de 221.759 de lei. În plus, Horodniceanu a mai primit de la DIICOT suma de 218.232 de lei, reprezentând veniturile nete aferente anilor anteriori, încasate în 2021. La aceste sume se adaugă și 70.680 de lei, bani încasați de la Consiliul Superior al Magistraturii.
În total, în 2021, Horodniceanu a avut venituri de 510.671 de lei.