Mașina de lux furată duminică la comandă în Timișoara de către hoți profesioniști a fost descoperită câteva ore mai târziu abandonată într-o parcare din oraș, fără daune provocate sau alte probleme, scrie Opinia Timișoarei.
Polițiștii au prelevat probe din mașină și amprente pentru a încerca să descopere cine a furat-o și ce s-a întâmplat de au abandonat bolidul.
Este foarte posibil ca hoții să se fi speriat pur și simplu de mediatizarea cazului, care le-a îngreunat misiunea de a se face nevăzuți.
Au mers 53 de minute înainte să-i dezactiveze GPS-ul
Un Porsche nou-nouț de aproape 100.000 de euro a fost furat duminică dimineața, înaintea orei 04.00, din fața locuinței proprietarului, la doar o zi după ce acesta își înmatriculase mașina.
Bărbatul spune că nu a auzit când aplicația de securitate anunța faptul că bolidul a părăsit locul în care fusese parcat. Potrivit aplicației de urmărire, mașina a rulat 53 de minute înainte ca hoții să-i dezactiveze dispozitivul GPS.
Păgubitul a sesizat poliția și a anunțat că oferă recompensă pentru orice informație care ar duce la găsirea mașinii.