Avocatul Radu Ghidău, fost preşedinte al Partidului Alianţa Naţional Ţărănistă, care a făcut parte din Alianţa electorală AUR, lansează Partidul Alianţa România Modernă (ARM) – „Ordine, Onoare şi Bunăstare”. Citește mai mult
Nu s-a terminat vara așa că ne gândim încă la concedii. Dar cum arată de fapt concediul românului în 2025? O analiză recentă a scoate la iveală o realitate paradoxală, plină de cifre surprinzătoare și comportamente unice în regiune. Citește mai mult
Ministerul Finanțelor desființeză Fondul Român de Contragarantare, una dintre companiile aflate în subordinea sa. Până la dizolvare, conducerea va fi redusă de la zece posturi, câte are în prezent (directori și Consiliul de Supraveghere), la patru posturi, potrivit Profit.ro. Citește mai mult
România are un public vulnerabil în fața campaniilor pro-Rusia identificate recent nu numai pe social-media, atrage atenția expertul în comunicare publică Dumitru Borțun. Iar mesaje precum „Rusia nu este dușmanul meu” găsit recent și pe ușa unui restaurant din Târgoviște ar putea convinge mai mulți români decât credem, atrage acesta atenția. Citește mai mult
Un preot de la Schitul Stânișoara este acuzat că a dansat pe manele, ar fi consumat alcool și că are o relație homosexuală. Dovezile au fost făcute publice de preotul Ciprian Mega, iar Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a reacționat printr-un comunicat oficial. Citește mai mult
Cristela Georgescu, soția fostului candidat independent la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, a fost surprinsă în aeroport în timp ce se pregătea să plece din țară. Imaginile au stârnit critici din partea internauților, care au acuzat-o de ipocrizie. Citește mai mult
Un bărbat de 32 de ani a prezentat dureri în piept, oboseală extremă și tulburări cognitive după ce a avut relații intime cu o parteneră vaccinată. Medicul pneumolog Flavia Grosan sugerează că simptomele ar putea fi cauzate un fenomenul numit „shedding”. Citește mai mult
Vremea continuă să se răcească în majoritatea regiunilor, iar temperaturile vor rămâne sub valorile normale pentru această perioadă, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Luni, 25 august, maximele nu vor depăși 28 de grade Celsius, iar diminețile vor fi răcoroase, mai ales în nord și centru. La Miercurea Ciuc s-a înregistrat -1 grad Celsius. Citește mai mult
Un adolescent de 16 ani a murit, sâmbătă, într-un accident rutier provocat de un tânăr de 19 ani, fără permis de conducere, pe un drum judeţean din Ialomiţa. Citește mai mult
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, comentează ştirile false propagate pe TikTok cu privire la golirea controlată a barajului Vidraru, conform cărora apa e vândută în Franţa şi că de pe fundul lacului se exploatează, în beneficiul altor state, aur. Citește mai mult
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, anunţă că a propus ca indemnizaţiile membrilor Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome a Pădurilor Romsilva să fie reduse la mai puţin de jumătate din valoarea de până acum. Citește mai mult
Guvernul a aprobat joi, 21 august, schimbările la discutatul proiect de lege privind plata pensiilor private pentru cei peste 8,3 milioane de români care au pensii obligatorii administrate privat (Pilon II) și aproape un milion cu pensii private facultative (Pilon III) Citește mai mult
Autorul accidentului de la 2 Mai, soldat cu moartea a doi tineri şi rănirea altor doi, Vlad Pascu, rămâne cu condamnarea de 10 ani de închisoare în urma accidentului de la 2 Mai. Decizia magistraţilor Curţii de Apel Constanţa este definitivă. Citește mai mult
„A doua jumătate a anului va fi complicată și depinde foarte mult de cum o să evolueze închiderea tuturor discuțiilor pe zona de taxe”, a spus miercuri Mihaela Lupu, CEO UniCredit Bank, la un eveniment desfășurat la Bursa de Valori. Citește mai mult
Șeful DNA susține că din 36 de dosare cu miniștri, 14 au condamnări definitive. Procurorii au urmărit dovezi solide în cazurile de top-level. Citește mai mult
Ies la iveală noi detalii legate de tragedia care a avut loc, marți dimineață, pe Autostrada A1, București-Pitești, unde doi tineri au murit după ce s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR. Citește mai mult
Imaginile cu Lacul Vidraru parțial golit au alimentat speculații absurde în mediul online: ruine scoase la suprafață, aur transportat în secret sau apă vândută peste hotare. Citește mai mult
Patronul grupului de firme Nordis, Vladimir Ciorbă, scapă definitiv de măsura controlului judiciar, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Bucureşti. Citește mai mult
În al doilea pachet de măsuri pregătit de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar, firmele inactive vor fi obligate, fie să-şi declare din nou activitatea, fie vor fi dizolvate, lichidate şi radiate, explică ministrul de Finanțe. Citește mai mult
Putin a decis să viruseze alegerile din Republica Moldova cu două noi nume: Bychkov și Vasilev. Care nu vin cu opinii, vin cu arme. Manualul lor e simplu: dărâmă CEC, otrăvește diaspora, spală imaginea Rusiei și pune portavocea în mâna „oamenilor respectabili”. Nu e politică, e un atac chimic asupra încrederii publice, o bombă murdară a manipulării. Și dacă Basarabia nu învață să se apere acum, la urnele din septembrie nu se va juca democrația, ci supraviețuirea ei. Citește mai mult