Criteriile „Permis pentru viitor”Dar, aceștia trebuie să îndeplinească anumite cerințe. Ei trebuie să aibă un liceu absolvit, școala generală sau profesională și să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani.
Astfel, „Permis pentru viitor” urmărește acoperirea integrală sau parțială a costurilor pentru obținerea permisului pentru categoriile B, C, D, tractoare agricole sau forestiere, troleibuze sau tramvaie, dar și cheltuielile privind obținerea atestaului pentru categoriile C, CE, D sau DE. Condiția de aplicare pentru categoria D sau DE este ca persoana în cauză să aibă minim 21 de ani împliniți.
Cei care se pot înscrie în acest program trebuie să fie născuți între 24 noiembrie 1998 și 24 noiembrie 2005. Aceștia își pot depune dosarul până la data de 24 ianuarie 2024.
Documente necesare pentru aplicare
Dosarul trebuie să conțină formularul de înscriere completat și o scrisoare de motivare personală prin care să se menționeze studiile, locurile de muncă, dacă este cazul, justificarea pentru care are nevoie de susținere financiară pentru școala de șoferi și motivația pentru care își dorește să obțină permisul de conducere.
Trebuie să prezinte și o anchetă socială eliberată de primăria de care aparține sau de un ONG acreditat.
Mai este necesară o declarație de susținere, o recomandare din parte directorului sau dirigintelui, preotului sau asistentului social prin care își asumă răspunderea susținerii pe perioada derulării instriuirii.
Trebuie să prezintă o ofertă din partea unei școli de șoferi care cuprinde prețul și perioada cursurilor.
Este necesar și un document prin care să se atesteze nivelul studiilor absolvite. În cazul în care permisul de conducere ar fi o cerință pentru locul de muncă, anagajtorul trebuie să emită o adeverință din care să reiasă acest lucru.
O recomandare din partea unui ONG sau intituție de stat care să ateste solicitarea finanțării cursurilor de șofer ar reprezenta un avantaj, dar nu este o cerință obligatorie.