Mai exact, adăposturile sunt construite după normativul pentru Fortificaţii de campanie al MApN, din cadre prefabricate din beton armat tip P2, combinate cu amenajări suplimentare executate la locul instalării. Pentru consolidarea construcției, cu dimensiunile 9,6 m lungime, 2 m lățime (la interior) și 1,5 m înălțime (la interior), se putea opta pentru acoperirea acesteia cu un strat de circa un metru de pământ compactat, dar militarii au optat pentru o metodă mai sigură și au utilizat saci de pământ care oferă o protecție mai bună împotriva schijelor.
În plus, la capetele construcției s-au montat protecții, adică niște șicane de beton în unghi de 45 de grade consolidate și ele cu saci de pământ. Acestea au rolul de a-i apăra pe cei din adăpost de un eventual șoc lateral, acolo unde se află și căile de acces.
Folosite și în Afganistan
Conform normelor militare, aceste adăposturi asigură protecția împotriva schijelor, fragmentelor și a undei de șoc generate de prăbușirea în proximitatea structurii a unei drone, chiar și în cazul în care aceasta poartă încărcătură de luptă (adică în jur de 40 de kilograme de TNT) care detonează la impactul cu solul.
De altfel, pe acest tip de adăpost s-au bazat și militarii români din unitățile de „Protecția Forței” implicate în conflictul din Afganistan. „Sunt prefabricate din beton în formă de U, sunt montate pe pământ. Asemenea adăposturi am folosit cu succes în Afganistan, timp de 25 de ani, cât Armata Română a fost prezentă acolo”, a spus, conform b1tv.ro, generalul (r) Marius Crăciun, fost comandant al Forţelor pentru Operaţiuni Speciale (FOS) şi doctor în ştiinţe militare.
Apoi, în spațiul public s-a reproșat faptul că militarii au construit adăpostul suprateran când majoritatea obiectivelor de acest fel sunt subterane pentru o mai bună protecție. Aceleași surse militare au declarat că o construcție subterană în zonă este imposibil de realizat deoarece, fiind în Delta Dunării, pânza de apă freatică este la o adâncime de numai 1,5 metri.
