Doctorul Rădulescu a postat pe contul său de Facebook un mesaj în şapte puncte în care atrage atenţia că ne îndreptăm spre un scenariu de coşmar şi dă vina pe autorităţi pentru campania nereuşită de informare. Singurul care a fost lăudat a fost Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare.
“Pentru că suntem unde suntem, riscăm un scenariu de coșmar în perioada următoare. Și va fi de coșmar. Îmi pare rău că nu pot fi optimist. Nu am cum. Vaccinarea va crește în perioada următoare. Nu datorită bunei informări și deciziei asumate pentru a face prevenție eficientă, ci din cauza disperării. Vor reveni măsurile de protecție suplimentare, pentru a limita răspândirea cazurilor. Adică fix ce ne ziceau politicienii că nu vor mai face. Dr. Valeriu Gheorghiță are un mare plus de la mine. Și știu că nu doar de la mine. Din păcate e prins în niște jocuri politice și între persoane absolut incompetente. Scuze că sunt direct. Așa e mai bine”, e o parte din mesajul postat de Vasi Rădulescu pe pagina sa de Facebook.
Medicul Vasi Rădulescu este cardiolog şi dincolo de activitatea sa profesională este recunoscut pentru numeroasele cărţi pe care le-a scris prin care încearcă să explice medicina pe înţelesul tuturor, inclusiv al copiilor.