În dimineaţa de miercuri, 8 decembrie, poliţiştii din Ialomiţa au efectuat 3 percheziţii domiciliare în municipiul Slobozia şi în oraşul Amara, la locuinţele unor persoane bănuite de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.
Conform IPJ Ialomiţa, în urma cercetărilor s-a stabilit că suspecţii au achiziţionat articole pirotehnice interzise cu scopul revinderii acestora în perioada Sărbătorilor de iarnă.
Până în prezent, poliţiştii au găsit la două dintre adrese 4.500 de kilograme de articole pirotehnice, ce au fost ridicate în vederea confiscării.
Ancheta este continuă sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecaria Slobozia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
Oamenii legii atrag atenţia că petardele pot fi comercializate doar în spaţii autorizate şi trebuie să fie inscripţionate în limba română. Iată câteva exemple de articole pirotehnice care pot fi comercializate către public: steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, inele de foc, sateliţi.