Cea mai șocantă probă a atrocităților petrecute acolo este o cutie cu dinți de aur smulși de la prizonieri. „Un mini Auschwitz”, a comentat Ministerul ucrainean al Apărării imaginile, trimitere la practica naziștilor de a lua toate bijuteriile și obiectele de preț, inclusiv dinții de aur, de la evreii care sfârșeau în camerele de gazare și apoi la crematoriu.
„Vecinii auzeau în continuu urlete venite dintr-acolo. Anchetatorii au descoperit o cameră de tortură înfiorătoare în satul Piski-Radkivski”, a transmis Serhii Bolvinov, polițist din Harkov, care a participat la misiune.
El spune că poliția a obținut informații de la colaboratorii rușilor și de la localnici, care, după eliberare, le-au indicat că subsolul unei case din sat a fost transformat în cameră de tortură, unde au fost torturați atât civili, cât și polițiști și soldați luați prizonieri.
O metodp de tortură era îngroparea victimei în pământ, cu masca de gaz pe figură, în timp ce era acoperit cu o cârpă care ardea mocnit, potrivit polițistului, care a pozat masca de gaz folosită de torționari. Cea mai șocantă descoperire a fost o cutie din plastic umplută cu dinți de aur smulși de la prizonieri.