Magistrații judecă azi contestația lui Georgescu formulată împotriva deciziei luate de Judecătoria Sectorului 1, care a respins cererea de revocare.
Decizia magistraților de la Tribunalul București de miercuri va fi definitivă
Același judecător care a prelungit controlul judiciar pentru 60 de zile, Alexandru Bărbulescu, a dispus începerea judecării pe fond a dosarului în care este inculpat pentru propagandă legionară.
Georgescu a mers însoțit de avocat la instanță în timp ce zeci de susținători îl așteptau strigând „Justiție, nu corupție!”, potrivit imaginilor difuzate de Realitatea TV.
Călin Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război, precum și de promovarea în public a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).
Anchetatorii notează în rechizitoriu că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, în repetate rânduri (16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 și 16 mai 2025), Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepții și doctrine fasciste, legionare și xenofobe.
„În mod concret, s-a reținut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declarații ori postări în mediul online, consecvența sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța”, au susținut procurorii.










