El a fost întrebat, la Europa FM, cât de mare este riscul extinderii conflictului din Ucraina pe o scară de la 1 la 10.
“Dacă ar fi să dau o notă, ar fi nota 1. E greu să eliminăm în totalitate riscul, dar cred că este un risc foarte scăzut. În schimb, faptul că ţările Uniunii Europene şi ţările europene pe bună dreptate, corect, legitim, conform dreptului internaţional, susţin Ucraina, face ca Rusia nu doar să poarte un război clasic, să spunem, cu Ucraina, ci să existe un război de tip hibrid care în mod evident încurajează disensiunile din toate ţările europene, încurajează neînţelegerile dintre ele, pentru că dacă ţările europene îşi consumă energiile pe care le au pentru a rezolva problemele dintre ele, pentru a rezolva probleme din interior, nu mai au energia necesară să se ocupe de această susţinere. Şi în aceste situaţii, sigur, ştim ce s-a întâmplat în Moldova şi anul trecut.
Vedem ce se întâmplă. Ei sunt primii, sunt cei mai vulnerabili la acest război hibrid, dar nici noi nu suntem departe şi tot ce înseamnă Flancul estic este în această realitate şi din punctul acesta de vedere cred că o măsură asiguratorie de a se întări acest Flanc estic este una care ne asigură ca şi dacă nota creşte, nu se întâmplă nimic pentru noi”, a răspuns Bolojan.
Susținerea Ucrainei, vitală pentru că ”pericolul este ținut departe de noi, de granițele României”
Preşedintele interimar a afirmat că o înţelegere de încetare a focului în Ucraina ar fi un mare câştig.
“Situaţia din Ucraina este complicată. Şi deci e greu de presupus că lucrurile se vor rezolva într-un termen scurt. Ce este important? Cred că dacă se ajunge la o înţelegere de încetare a focului, este un mare câştig. Sper să se ajungă la această chestiune. Vedeţi, acum, aşa cum par lucrurile, practic o decizie ar ţine în principal de partea rusă şi vom vedea astăzi, mâine, dacă se va ajunge la o înţelegere din acest punct de vedere.
Dacă însă acest armistiţiu nu este urmat de discuţii cât se poate de consistente pentru a se ajunge la o soluţie care să asigure totuşi o înţelegere durabilă şi o încetare a focului pe termen lung, chiar dacă un tratat de pace va fi greu de închis, atunci există riscul, aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi, să fie doar un intermezzo între o nouă acţiune militară”, a spus el.
Bolojan a subliniat importanţa susţinerii Ucrainei din punct de vedere militar şi logistic.
“Şi cred că toţi oamenii raţionali înţeleg că de fapt o susţinere a Ucrainei în această situaţie, din punct de vedere militar, dar nu cu trupe, ca să ne înţelegem foarte bine, ci, nu ştiu, cu partea de dotări pe care România şi celelalte ţări îl mai au în stocuri. Cu partea de logistică.
Este un lucru important pentru că pericolul este ţinut departe de noi, de graniţele României, de Moldova şi o soluţie din care să rezulte o Ucraină suverană, stabilă, este de preferat şi sper să se ajungă într-o situaţie de genul acesta, dar e greu să fac anticipări pe această temă şi este evident că ceea ce fac Statele Unite de a încerca să se ajungă la astfel de soluţie poate fi criticat ca metode, dar pe fond este o soluţie bună şi corectă şi sper să se ajungă la o soluţie”, a arătat preşedintele interimar.