Mii de credincioși au sărbătorit, joi, Boboteaza, într-o procesiune care s-a desfășurat în Portul Tomis, acolo unde a avut loc slujba de Sființare Mare a apei. Liturghia a fost oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, care a ales să vină cu o caleașcă trasă de cai. Înaltul ierarh a fost ținut în brațe de un preot, cel mai probabil ca măsură de siguranță, căci a stat în picioare, iar trăsura era deschis
ÎPS Teodosie a mers prin oraș cu caleașca și în 2021. În anii precedenți, însă, ceremonia de Boboteză era organizată în apropiere de faleza cazinoului, până unde mergea pe jos. Peste 2.000 de persoane au participat la procesiunea de Bobotează în Constanța, potrivit Ziua de Constanța. Printre enoriașii prezenți la fața locului au fost și președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, dar și liderul AUR, George Simion, acesta plasându-se fix la intrarea în Catedrală.