Bill şi Melinda Gates s-au cunoscut la Microsoft şi au decis să se căsătorească în anul 1994, în Hawaii.
„După o îndelungă considerare și multă muncă pentru relația noastră, am luat decizia de a pune capăt căsniciei noastre. În ultimii 27 de ani am crescut trei copii incredibili şi am construit o fundaţie ce funcţionează în întreaga lume pentru a permite tuturor oamenilor să ducă o viaţă sănătoasă şi productivă. Continuăm să împărtășim credința în această misiune și ne continuăm munca împreună la fundație, dar nu mai credem că putem crește împreună ca un cuplu în următoarea fază a vieților noastre. Cerem spațiu și confidențialitate pentru familia noastră, în timp ce începem să navigăm în această nouă viață”, este mesajul postat de cei doi.
Separarea celor doi a produs un val de şoc în mediul de afaceri, în domeniul sănătăţii publice şi în lumea filantropiei.
Nu se cunosc, pentru moment, detaliile financiare ale divorţului dintre Bill și Melinda Gates.