Bărbatul, mort de beat, și-a etalat părțile intime, apoi a devenit brusc violent. A început să distrugă mobilierul și chiar să agreseze fizic personalul medical.
Înainte de a începe să facă scandal, bărbatul chiar le-a cântat asistentelor din repertoriul popular românesc. „Și dacă mor, tu cui rămâi..?”, fredona acesta.
Scena s-a petrecut duminică, 15 octombrie 2023, la Compartimentul Primiri Urgențe al Spitalului Găești, unde un individ din Morteni, în vârstă de 56 de ani, a fost adus cu ambulanța.
„Deseori, în gărzi, ne confruntăm cu astfel de situații, personalul medical fiind expus unor incidente grave, care le afectează securitatea”, a precizat, pentru cronica-gaestiului.ro, managerul Spitalului Găești, Laurențiu Belușică.
Bărbatul a devenit violent, a început să distrugă mobilierul și chiar să agreseze fizic personalul medical.
„Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați de către o asistentă cu privire la faptul că, într-o unitate spitalicească din Găești se află o persoană care face scandal. Din verificările efectuate de polițiști, au stabilit că un bărbat, de 56 de ani, din localitatea Morteni, în timp ce s-ar fi aflat într-o unitate spitalicească din Găești, pe fondul consumului de alcool, ar fi adresat injurii personalului și s-ar fi dezbrăcat”, a precizat IPJ Dâmbovița.
Amendă de 3.500 de lei
Bărbatul în cauză a fost sancționat de către polițiști cu amendă în valoare de 3.500 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Nu este pentru prima dată când bărbatul își expune „podoabele“ cu care l-a înzestrat natura. Localnicii din Morteni, comuna sa natală, îl cunosc bine și spun că atunci când bea peste măsură, se dezbracă, umblă gol prin sat și face scandal.