„Mîţu Stoian nu a murit de la hiperbară, ci de altceva. Nu pot spune mai multe, gata. Nu a murit din cauză că a intrat în camera hiperbară. Nu pot să vă zic mai multe, puteau să vă zică oamenii care mi-au spus şi mie. Dar nu are nicio legătură cu clinica. Nu are rost să discutăm.
El nu a murit din cauză camerei hiperbare. Şi eu, în clinica mea, am cameră hiperbară”, a declarat Gigi Becali, pentru RTV.
Omul de afaceri nu este dispus să ofere mai multe informații anchetatorilor.
„Le zic că nu mai țin minte, că altfel aș implica și alte persoane”, a transmis Becali.
Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul morții lui Petrică Mîţu Stoian
Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul morții lui Petrică Mîţu Stoian.
„La data de 8.11.2021, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, a fost înregistrat dosarul cu nr. 2486/P/ 2021, având ca obiect infracţiunea de ucidere din culpă. În cauză se efectuează cercetări privind stabilirea împrejurărilor în care a decedat persoana vătămată Mîţu Petre, la data de 6.11.2021, în cadrul Secţiei de terapie intensivă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa.
Cu doar trei zile înainte să moară, Petrică Mîțu Stoian a fost la filmările Revelionului 2022, de la Antena. Potrivit relatărilor prietenilor, familiei și colegilor, nimic nu anunțat decesul artistului.
Cântărețul de muzică populară s-a internat la Clinica Nera pentru recuperare post-COVID. El era vaccinat cu schema completă.