„Cu mare dezamagire spun acest lucru plecand din sediul Politiei: iesind in oras la un club din Focsani, impreuna cu sotia si prieteni foarte apropiati, am fost agresat fizic grav de catre Catalin Raducanu, consilierul principal al prefectului judetului. Intr-un conflict la care a luat parte si Rosu Bogdan, incercand sa-l aplanez, Raducanu Catalin (cunostinta de-a mea de 43 de ani) a sarit pe mine cu pumnii dandu-ma jos din picioare. Nu m-as fi asteptat niciodata! Urat de tot! Am facut plangere penala cu martori si mi s-a eliberat certificat medico-legal! Sunt ferm convins ca Politia si organele de urmarire penala isi vor face datoria! Doamne ajuta pentru toata lumea!”, a scris Bârlădeanu.
Cătălin Răducanu recunoaște, pentru G4Media, că nu s-a putut abține și că deja a trimis demisia sa prefectului Vrancei, Nicușor Halici, care este recent ales președinte al PSD Vrancea, alegeri care au avut loc ieri. „Chiar acum, în timp ce vorbim, îmi scriu demisia, mai multe nu pot să comentez”, a declarat Cătălin Răducanu. Prefectul spune că a primit demisia acestuia și regretă „derapajul”. „Asemenea derapaje nu-și au locul, știu că au fost buni prieteni mult timp, am primit demisia domnului Răducanu în această dimineață”, a declarat Nicușor Halici.
Așa cum se stabilise de câteva săptămâni, președintele interimar al organizației, Nicușor Halici, a rămas singurul candidat pentru funcția de președinte în cadrul conferinței județene a PSD Vrancea. Halici a fost ales în unanimitate, ieri, prin votul deschis al delegaților. La fel au fost aleși prim-vicepreședinții și vicepreședinții organizației: Angel Tîlvăr și Cristi Misăilă, în cele două funcții de prim-vicepreședinte. La conferința județeană a PSD Vrancea au participat mai mulți miniștri și lideri importanți ai PSD: președintele partidului, Marcel Ciolacu, secretarul general PSD, Paul Stănescu, miniștrii Marius Budăi, Florin Spătaru, Lucian Romașcanu, Alexandru Rafila, europarlamentarii Dan Nica, Dragoș Benea și Mihai Tudose.