Există personaje politice care au făcut din cuvântul „uitare” o profesie de credință. Nu pentru că ar fi uituci, ci pentru că memoria selectivă este, de fapt, o strategie de supraviețuire. Din această specie aparte face parte și George Simion, politicianul – politruc care și-a pus cariera pe o pancartă scrisă cu marker gros: „Basarabia e România!”. Și, culmea ironiei, pe 27 august, exact când Republica Moldova își serbează independența față de construcția criminală care a rupt-o din trupul Țării, unionistul nostru de serviciu a constatat că are brusc o agendă plină de inundații și live-uri pe facebook, un calendar strâmb sau, pur și simplu, un chef subțire.
Aceasta nu e o simplă scăpare. E o performanță. Pentru că, dacă ești „unionist” și uiți să marchezi ziua în care Basarabia a ieșit oficial de sub cizma sovietică, e ca și cum te-ai declara mare pasionat de poezie și, în ziua morții lui Eminescu, te-ai duce să vinzi semințe la meciul dintre FCSB și CFR Cluj.
Fățărnicia ca program politic
Politica românească are o boală cronică: fățărnicia de paradă. Liderii noștri se bat cu pumnul în piept că iubesc neamul, țara, tradițiile, dar, când vine momentul concret, când istoria bate la ușă, patrioți de mucava își bagă capul în pernă și dorm. Simion nu face excepție, doar că el își construise o reputație exact pe faptul că n-ar trebui să fie ca ceilalți. „Unionistul autentic”, „luptătorul pentru Basarabia”, „tânărul care duce tricolorul peste Prut”. Toate bune și frumoase, până când independența Republicii Moldova a devenit o dată incomodă, un eveniment pe care nu mai rentează să-l pomenești, mai ales acum, în prag de alegeri, când drumul european al Basarabiei îți stă în gât la fel de ferm precum îți stau în conturi inputurile financiare ale Kremlinului.
În fond, cum să le mai spui alegătorilor tăi că „Basarabia e România!”, dacă în realitate preferi să treci sub tăcere chiar momentul în care Basarabia s-a smuls oficial din URSS? E prea complicat. Prea încurcă socotelile electorale. Mai simplu e să faci live-uri pe Facebook, să te filmezi lacrimogen cu sinistrații din România Mică și să-i lași în plata Domnului pe sechestrații și deportații din plaiul care, odinioară, făcea România să fie Mare.
Falsitatea ca strategie de marketing
Simion este, de fapt, un brand. Nu un om politic, ci un slogan ambulant. Totul la el e de carton: discursurile, emoțiile, chiar și patriotismul. „Basarabia e România!” a fost, la momentul zero, un strigăt autentic al unei generații care chiar credea în asta. Astăzi, sub vocea lui Simion, sună ca un jingle de detergent: „Scoate petele istoriei, în doar cinci minute!”.
Și cum orice brand are nevoie de campanii de marketing, Simion a ales calea cea mai simplă: hiperbole patriotarde, agitație stradală și apel la resentimente. Numai că, în ziua când ar fi trebuit să confirme că mesajul său nu e doar ambalaj, a tăcut. Tăcerea lui spune mai mult decât toate mitingurile pe care le-a organizat: nu-l interesează Basarabia, îl interesează doar Simion.
Ipocrizia, ca sport național
Să nu fim nedrepți: George Simion nu e singurul ipocrit. Alături de Călin Georgescu, celălalt ”patriot” delirant plantat de Rusia în mentalul românesc, Simion e doar campionul momentului. Ipocrizia e sport național, practicat la toate nivelurile. Parlamentarii votează „pentru familie tradițională”, dar își plimbă amantele prin Dubai. Miniștrii pozează în apărători ai educației, dar își trimit copiii la școli private din Londra. Iar unioniștii declară „Basarabia e România!” cu lacrimi în ochi, dar uită să dea măcar un comunicat de presă pe 27 august.
Ipocrizia noastră are chiar și un parfum subtil: miroase a voturi. Totul se reduce la câți alegători poți aduna dacă spui ce trebuie, când trebuie. În acest context, Basarabia devine doar o marfă electorală, nu o cauză. Iar independența Moldovei, acel moment esențial din istoria regiunii, e considerată de Simion un detaliu neprofitabil.
Ceea ce doare nu e doar uitarea lui Simion, ci felul în care acest tip de falsitate trece drept normalitate. Acceptăm să fim mințiți frumos, să ni se fluture lozinci, să fim ademeniți cu slogane ca niște muște la bec. Și, în schimb, nu mai cerem coerență, demnitate, onestitate.
În anul de grație 2025 ar fi vremea să nu mai înghițim fățărnicia cu zâmbetul pe buze. E timpul să cerem ca liderii care-și construiesc cariera pe un mesaj să și-l asume pe bune, nu doar la mitinguri televizate. Să nu ne mai mulțumim cu „Basarabia e România!” spus de pe scenă, ci să vrem un „Basarabia contează!” demonstrat în fiecare zi, inclusiv pe 27 august.
Pentru că, dacă unionismul devine doar o cascadorie mediatică, atunci nu mai e unionism, e stand-up comedy prost. Și, sincer, România are deja mult prea multe glume proaste, nu doar fanfaroni precum Georgescu sau Simion.
