Informația a fost confirmată de medicul Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, care a menționat că bărbatul suferă și de alte comorbidități importante.
“Acest lucru nu înseamnă că vaccinarea nu este eficientă și în fața variantei Delta”, subliniază medicul Florin Roșu.
Este vorba despre primul caz, înregistrat în România, de pacient infectat cu tulpina Delta care ajunge în stare gravă la spital în ciuda faptului că s-a vaccinat cu ambele doze.
Bărbatul de 71 de ani s-a imunizat împotriva COVID-19, cu schema completă, la începutul acestui an.
Majoritatea pacienților internați la Matei Balș, infectați cu tulpina Delta. România, la un pas de valul 4 al pandemiei
Valul patru al pandemiei de COVID dă semne că se apropie de România. Tulpina Delta a virusului este deja dominantă în cel mai mare spital de boli infecțioase din țară. Majoritatea pacienților internați la Matei Balș cu COVID sunt confirmați acum cu tulpina Delta.
La Institutul Matei Balș din Capitală, internările în rândul pacienților infectați cu COVID s-au dublat săptămâna aceasta. În acest moment sunt 50 de pacienți infectați, majoritatea cu varianta Delta.
Medicii susțin că cei mai mulți dintre aceștia sunt persoane tinere sau persoane vulnerabile, cu vârsta trecută de 65 de ani sau care suferă de boli cronice, nevaccinate.
Pe de altă parte, medicii spun că jumătate din locurile din secția de Terapie Intensivă sunt deja ocupate.