Urziceniul va depăși în acest weekend indicele de infectare de 7,5 la mie după ce în ultimele 24 de ore zi au fost înregistrate nu mai puțin de 23 cazuri noi de îmbolnăvire Covid. Cu 123 de îmbolnăviri raportate în ultimele 14 zile, Urziceniul a atins vineri rata de infectare de 7,48 la mie, îndreptându-se cu pași mari și siguri către carantină.
Ca atare, la începutul săptămânii viitoare, pe modelul reședinței de județ, Slobozia, și al unor localități precum Amara, Manasia, Moldoveni, Munteni Buzău și Reviga, în condițiile în care autoritățile sanitare vor solicita intrarea Urziceniului în carantină de noapte, iar măsura va fi aprobată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în municipiu va fi interzisă, cu excepțiile prevăzute de lege, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00-5,00.
De asemene, masca devine obligatorie în spațiile publice deschise, urmând a se institui și obligaţia, pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00-18,00.
Axintele, lider național la îmbolnăviri
Localitățile din Ialomița intră în acest weekend cu valori în creștere ale indicelui de infectare. Municipiul Fetești a depășit bariera de 6 cazuri la mie iar, dintre așezările învecinate Urziceniului, Fierbințiul a înregistrat un indice de 6,48, Drăgoieștiul – 7,85, Adâncata – 8,75 și Moldoveni – 13 la mia de locuitori.
Comuna Axintele, deja carantinată deja, bate toate tristele recorduri naționale la nivel de rată de infectare Covid-19., incidența ajungând în localitate la valoarea de 22,72 la mie. Mai precis, la o populație de 2.201 persoane, autoritățile sanitare au confirmat deja 50 de cazuri de îmbolnăvire Covid în ultimele 14 zile.
La nivel național, un număr de 74 de oraşe şi municipii şi 334 de comune au depăşit pragul de 6 infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, arată datele Grupului de Comunicare Strategică. Conform listei prezentate, joi, de Grupului de Comunicare Strategică, sunt 216 oraşe şi municipii cu incidenţa cazurilor de COVID-19 mai mare sau egală cu 3 la mie, iar dintre acestea 74 au depăşit pragul de 6 infectări la mia de locuitori.
De asemenea, există 1.129 de comune care au incidenţa mai mare de 3 la mie şi 334 dintre ele au trecut de pragul de 6 la mie. Pe primele locuri se situează Axintele (Ialomiţa) – 22,72 la mie, Zâmbreasca (Teleorman) – 19,67 şi Zam (Hunedoara) – 19,6 la mie.