Telefoane mobile ascunse într-o pâine
Curtea de Apel Iași a condamnat-o pe 5 octombrie pe avocata Mihaela Scafaru din Vaslui la 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare efectivă. Judecătorii au dispus încetarea procesului penal în cazul avocatei pentru lovire și alte violențe și vătămare corporală din culpă întrucât faptele s-au prescris.
În schimb, au condamnat-o pe Mihaela Scafaru la un an și 4 luni de închisoare pentru părăsirea locului accidentului fără încuviințarea Poliției. Pedeapsa a fost contopită cu o sancțiune penală anterioară de 2 ani și 4 luni de închisoare, care fusese suspendată sub supraveghere, iar în final instanța a stablit că avocata trebuie să execute 3 ani și 8 luni de închisoare. Decizia instanței nu este definitivă.
Mihaela Scafaru a intrat pentru prima dată în colimatorul Poliției în 2015, când un deţinut, Florin Rotariu, i-a promis 1.000 de euro unui agent din penitenciarul Iaşi pentru ca acesta să permită introducerea ilicită în unitatea de detenție a patru telefoane Nokia C5 şi a unei cantităţi de whisky.
Avocata a procurat de la mama sa 1.000 de euro şi a cumpărat patru telefoane mobile şi un încărcător Samsung care au fost ascunse într-o pâine, patru telefoane Nokia C5 care au fost ascunse într-un borcan şi 1,5 litri de whisky, disimulat într-o sticlă de plastic.
Agentul din penitenciar a anunțat procurorii anticorupție, iar Scafaru şi deţinutul au fost trimişi în judecată pentru dare de mită şi introducerea de obiecte și bunuri interzise în penitenciar. Scafaru a fost condamnată atunci la 2 ani şi 4 luni de închisoare, dar cu suspendarea executării.
Acuzată că a lovit o femeie
În august 2017, avocata a fost implicată într-un scandal petrecut în oraşul Negreşti din Vaslui. Scafaru a fost acuzată atunci că ar fi lovit o altă femeie. După câteva luni, în ianuarie 2018, ea a acroşat cu oglinda autoturismului pe care îl conducea, un bărbat aflat sub influenţa alcoolului, care mergea pe mijlocul drumului. Scafaru nu a oprit mașina, dar s-a întors ulterior la locul accidentului.
În urma impactului, oglinda maşinii se rupsese, iar ea s-a întors să o caute, scrie ziaruldeiasi.ro. În decembrie 2020, Scafaru a fost trimisă din nou în judecată pentru lovire sau alte violenţe, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului într-un singur dosar, chiar era vorba de două incidente distincte.
În faţa instanţei, avocata a respins acuzaţia de lovire, afirmând că, dimpotrivă, ea fusese cea agresată. Nu a negat acuzaţia de vătămare corporală din culpă, dar a insistat că nu ar fi existat o plângere prealabilă din partea bărbatului rănit.
O parte dintre faptele de care era acuzată Mihaela Scafaru s-au prescris FOTO Vremea Nouă
Pentru prima acuzaţie, termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit la sfârşitul lui august 2022, iar instanţa ar fi trebuit să constate încetarea procesului. Avocata a cerut însă continuarea acestuia, pentru a-şi demonstra nevinovăţia.
În cazul acuzației de părăsire a locului accidentului, termenul de prescripţie este de 8 ani și s-ar fi împlinit în ianuarie 2026.
Curtea de Apel Iași a pronunțat un verdict zilele trecute, constatând în cazul infracțiunii de lovire și alte violențe că fapta s-a prescris.
A crezut că acroșase un câine
În privinţa acuzaţiei de vătămare corporală din culpă, avocata a afirmat că nu şi-a dat seama că lovise pe cineva, pe moment crezând că acroşase un câine. Ea a pus sub semnul întrebării plângerea făcută de victima accidentului, apreciind că declaraţia a fost scrisă de un poliţist care l-a pus pe cel accidentat să semneze, potrivit ziaruldeiasi.ro.
Unul dintre martorii chemaţi în instanţă a declarat că accidentatul era încă prea beat a doua zi pentru a fi în stare să dea o declaraţie coerentă. Judecătorii nu au fost de acord cu această interpretare, dar au dispus oricum încetarea procesului şi pentru această acuzaţie, întrucât şi în cazul acesteia, răspunderea penală se prescrisese.
Magistraţii Curţii de Apel Iași au plecat de la prezumţia de nevinovăţie și în cazul acuzației de părăsire a locului accidentului, dar probele de la dosar au contrazis-o.
„Prezumţia de nevinovăţie ce trebuie recunoscută inculpatei impune a se porni de la presupunerea că inculpata nu a observat pietonul aflat în stare de ebrietate până la momentul impactului, aceasta fiind varianta faptică cea mai favorabilă inculpatei şi care, în caz de dubiu, primează”, au explicat judecătorii.
În imaginile suprinse de camerele video din zona unde s-a produs accidentului se observă că, la cel mult o secundă după impact s-au aprins stopurile de frână ale maşinii. Pentru magistraţi a fost astfel clar că Scafaru a realizat că a lovit ceva cu partea stângă a autoturismului şi a frânat din reflex, după care însă şi-a continuat deplasarea.
Declaraţiile contradictorii ale şoferiţei cu privire la momentul în care întorsese maşina, afirmând inițial că s-a întâmplat după 150 metri de la locul accidentului, pentru ca apoi să revină și să spună că după 2-3 kilometri, i-au convins pe judecători de nesinceritatea sa și -au determinat să o condamne la o pedeapsă cu închisoarea.
În plus, magistrații ieșeni au decis să-i suspende dreptul de a conduce pe o perioadă de 3 ani. Scafaru a fost obligată să achite 9.232,37 lei Spitalului Județean Vaslui și 497 de lei, Serviciului de Ambulanță.
De asemenea, a fost obligată să plătească suma de 630 de euro unei martore chemată să depună mărturie în fața judecătorilor. La toate acestea se adaugă alți 11.000 de lei, cheltuieli judiciare.