”Avioanele au decolat joi seara de la București, au realimentat în aer avioane militare la sud de Cipru, iar apoi au revenit la București. Misiunea a durat aproape șase ore”, precizează site-ul specializat în știri legate de aeronautică.
Primele avioane-cisternă ale Statelor Unite au ajuns în România în urmă cu 3 săptămâni, în contextul operațiunilor militare din Orientul Mijlociu.
CSAT și Parlamentul au aprobat cererea americanilor de a disloca, temporar, la noi în țară, echipamente și avioane de realimentare în aer. Cele trei aeronave au ajuns la Baza 90 transport aerian Otopeni.
Este vorba despre tipul principal de avion cisternă folosit de armata americană, Boeing KC-135 Stratotanker, model care a intrat în funcție acum 70 de ani și este același tip de aeronavă care s-a prăbușit în primele zile ale conflictului, în vestul Irakului.
Americanii au acum în jur de 400 de astfel de aeronave, cărora li se adaugă și un model mai modern, folosit doar de câțiva ani.











