Efortul bugetar a fost mult sub nivelul recomandat, iar cheltuielile au crescut mult mai rapid decât era recomandat.
Un nou raport publicat de Comisia Europeană miercuri, citat de Ziarul Financiar, avertizează România cu privire la măsurile insuficiente de a reduce deficitul bugetar.
Experţii Comisiei Europene consideră că România va încheia acest an cu un deficit de aproape 7%.
Totodată, României i se reproşează întârzierile în implementarea PNRR, program care trebuie finalizat până în august 2026.
Instituţia recomandă ţării noastre „accelerarea semnificativă a implementării programelor politicii de coeziune şi a planului de redresare şi rezilienţă, inclusiv capitolul REPowerEU, asigurând finalizarea reformelor şi a investiţiilor până în august 2026, prin garantarea unei guvernanţe eficiente şi consolidarea capacităţii administrative”, se arată în document.
Dacă raportul va fi votat în Consiliul European, Comisia va putea suspenda sau limita fondurile europene alocate României, începând cu 2025, din cauza neîndeplinirii criteriilor.
Pe de altă parte, experți europeni au declarat pentru Economedia că o eventuală decizie a Consiliului UE privind România nu duce automat la înghețarea fondurilor UE, ci e doar un semnal public pentru statul vizat, care nu mai poate întârzia reformele și consolidarea fiscală.