Autorităţile au decis că persoanele care merg la vaccinare, dar şi victimele violenţei familiale pot părăsi locuinţele în perioada de carantină. Citește mai mult
Deputatul AUR Dan Tănasă l-a înjurat, miercuri, după votul pentru desființarea SIIJ, pe colegul său de la USR Ionuț Moșteanu, în timp ce Dan Barna și Stelian Ion susțineau declarații de presă: „Ești un zero barat, ești nimeni-n drum!”. Citește mai mult
Mulți dintre noi ne confruntăm cu o stare de anxietate atunci când ajungem în cabinetul medicului dentist. Una dintre sursele fricii de stomatolog este asocierea acestei experiențe cu senzația de durere. Citește mai mult
Marian Tătic, bărbatul pe care Laurette l-a acuzat de agresiune, a vorbit despre incident. Acesta susține că, de fapt, el ar fi victima în acest caz. Citește mai mult
Peste 2.400 de militari din opt state, 18 nave de luptă şi 10 aparate de zbor participă, în perioada 19 – 29 martie, la „Sea Shield 21” – cel mai mare şi complex exerciţiu multinaţional NATO organizat şi condus de Forţele Navale Române. Citește mai mult
Fanii Antena 3 distribuie pe retelele de socializare mai multe petitii prin care solicita postului condus de Mihai Gadea sa il dea afara pe Radu Tudor pentru ca a jignit-o pe „doctorita-minune”, Flavia Grosan. Citește mai mult
Bulgaria a anunțat că va deschide sezonul turistic începând cu data de 1 mai și a lansat și regulamentul pentru funcționarea hotelurilor în pandemie. Turiștii vor primi și stimulente constând în nopți gratuite, iar strategia de intrare în țară ar putea include fie vaccinul, fie testarea. Citește mai mult
În timp ce echipajele medicale acordau primul ajutor victimelor, pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor exploziei. Citește mai mult
Statul român va scoate la licitație un Lamborghini Aventador. Prețul bolidului pornește de la 280.000 de euro pe piața mașinilor second hand. Autoturismul de lux se află în administrarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. Citește mai mult
Rectorul Universității din București, prof. univ. Marian Preda, a decis concedierea disciplinară a conferențiarei Carmen Gabriela Vioreanu. Citește mai mult
Înghesuială azi, la casele de bilete ale Muzeului Țăranului Român, după ce instituția a expus primul BMW cu volan pe dreapta și înmatriculat în Bulgaria. Citește mai mult
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, spune că este posibil ca celor care au certificat de vaccinare să li se ceară și un test Covid și explică motivul. Citește mai mult
Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului face cercetări la o biserică din Pitești după ce în spațiul public au apărut informații cu privire la taxarea exagerată a unui botez. Citește mai mult
Secretarul de stat din MAI Raed Arafat nu exclude că România va ajunge la 10.000 de infectări pe zi. În ce privește Paștele, Arafat a precizat că nimeni nu dorește limitarea drepturilor la activitatea religioasă, însă e devreme pentru a vedea cum vor fi sărbătorile. Citește mai mult
După ce Mircea Dinescu a lansat un atac la adresa poetei și scriitoarei Ana Blandiana, iritat de câteva pasaje dintr-o carte publicată recent de aceasta, filosoful, dar și patronul editurii la care a apărut volumul, Gabriel Liiceanu, îl pune la zid pe Dinescu. Citește mai mult