”În semn de respect pentru preocuparea vecinilor noștri de a-și prezerva patrimoniul național, Ministerul de Externe al României se alătură campaniei oficialităților moscovite și aduce o contribuție financiară modestă la fondul comun creat în acest scop”, se arată în comunicatul prin care MAE își explică decizia.
”Rusia trebuie să-și păstreze valorile iar generațiile tinere trebuie să învețe că acest deziderat nu poate fi posibil fără eforturi susținute de conservare”, se mai arată în comunicat, MAE specificând faptul că își dorește ca banii donați să fie folosiți pentru achiziționarea câtorva bidoane de formol cu care să se realizeze toaletarea săptămânală a mumiei lui V.I. Lenin.
”Vom dona în luna septembrie, Rusiei, de două ori mai mulți bani decât a oferit României, acum 5 ani, domnul ambasador Kuzmin. E drept, am înțeles la acea vreme micimea gestului și știu că, dacă ar fi băgat mâna mai adânc în fondurile de protocol ale Ambasadei, ar fi trebuit să lase pe uscat o sumedenie de vuvuzele cu condei, plătite în mod constant să cânte osanale Moscovei prin media românească”, a declarat ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, explicând și motivele pentru care a ales să doneze suma în monede de 10 bani.
”Am vrut să dăm, simbolic, o și mai mare greutate gestului nostru. În plus, se știe de când lumea, rușii sunt obișnuiți să care de peste tot și, tocmai de aceea, suntem convinși că vor aprecia mai mult varianta de a pleca la Moscova încărcați cu aproape 10 kilograme de monede, decât să primească banii electronic într-un cont”, a precizat Aurescu.