AUR condamnă „lipsa de reacţie a Guvernului Ciucă faţă de manifestările iredentiste şi separatiste care au avut loc la sfârşitul săptămânii în Transilvania”, în prezenţa premierului Ungariei Viktor Orban şi a altor oficiali de la Budapesta.
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) condamnă lipsa de reacţie a Guvernului Ciucă faţă de manifestările iredentiste şi separatiste care au avut loc la sfârşitul săptămânii în Transilvania, în prezenţa premierului Ungariei Viktor Orban şi a altor oficiali de la Budapesta, şi cere anchetă în urma meciului amical dintre Ungaria U18 şi aşa-zisa selecţionată a ţinutului secuiesc, care a îmbrăcat tricourile echipei Csikszereda pentru a fenta interdicţia impusă de Federaţia Română de Fotbal, potrivit unui comunicat de presă.
„Stadionul din Miercurea Ciuc a fost inaugurat cu imnul şi steagul ţinutului secuiesc, în prezenţa unei aşa-numite selecţionate a ţinutului secuiesc şi cu un susţinător declarat al ţinutului secuiesc în persoana unui înalt demnitar al statului român, ministrul Eduard Novak. Toate acestea sub privirile admirative ale lui Viktor Orban şi ale altor oficiali de la Budapesta, care se plimbă prin Transilvania ca vodă prin lobodă în ultimii ani. Mai mult, în discursul său de la Şcoala de vară, extremistul László Tőkés i-a cerut lui Viktor Orbán, aflat lângă el, să susţină ,,eforturile de autonomie ale ţinutului secuiesc”. România a ajuns sat fără câini. Tot ce s-a întâmplat în weekend-ul care a trecut trădează o guvernare ineptă şi un stat aflat în disoluţie”, a declarat preşedintele George Simion.
Târziu: Am văzut un exercițiu efectiv de putere al Ungariei pe teritoriul României, care consolidează statutul de cosuveranitate a acestei țări asupra Transilvaniei
Claudiu Târziu, lider al grupului AUR din Senat, cere MAE să facă precizări cu privire la caracterul vizitei şi protocolul încheiat cu partea maghiară.
„Am văzut un exerciţiu efectiv de putere al Ungariei pe teritoriul României, care consolidează statutul de cosuveranitate a acestei ţări asupra Transilvaniei, în condiţiile în care statul român este complet absent. MAE de la Bucureşti este dator să facă precizări cu privire la caracterul vizitei şi protocolul încheiat cu partea maghiară, iar la nivelul FRF se impune o anchetă după meciul care totuşi a avut loc între Ungaria U18 şi aşa-zisa selecţionată a ţinutului secuiesc. De asemenea, românii trebuie să ştie că PNL şi PSD, prin lipsa lor de reacţie, încurajează manifestări iredentiste şi separatiste pe teritoriul nostru. Situaţia este cu atât mai gravă şi mai ruşinoasă cu cât lider al PNL şi premier este un militar, general al Armatei Române. Camarazii săi probabil că îşi rup tresele de ruşine acum!”, a afirmat Claudiu Târziu, lider al grupului AUR din Senat.