”Am cumpărat pentru că se învecinează cu noi, iar dacă lua altcineva putea să facă orice altceva. Pot să îl amenajez eu, pot să îl donez Primăriei, pot să îl amenajez cu ceilalți proprietari din zonă”, a explicat omul de afaceri Ede Erdely pentru BizBrașov.
Acesta deține în zona Tractorul câteva blocuri nefinalizate, achiziționate în urmă cu mai bine de zece ani după ce un dezvoltator intrase în insolvență, iar proiectul fusese preluat de o instituție bancară, principalul creditor al societății falimentare.
Fiscul a scos la vânzare suprafața de teren de 5.850,8 metri pătrați, prețul de vânzare fiind de circa 490.000 de lei (până în 100.000 de euro). Terenul este situat pe strada Emanoil Bernfeld – noul Tractorul – și are categoria de folosință „drum”.
Potrivit unor surse din cadrul Primăriei Brașov, Ede Erdely ar fi vrut să facă un schimb de terenuri cu Primăria Brașov. Aceasta, la rândul său, intenționa să cumpere bucata respectivă de drum, dar în urma evaluărilor făcute a reieșit că valoarea sa este de doar 170.000 de lei, nu de aproape 500.000 de lei cât cerea ANAF.