Potrivit analistului politic Sorin Ioniţă de la Expert Forum, prezent la conferinţa respectivă, Raed Arafat le-a prezentat invitaţilor cu nume şi poze, exemple de dezinformare din perioada Covid.Ulterior, răspunzând la o întrebare a lui Ioniţă, Arafat a admis că guvernul din care face parte a cotizat la bugetele respectivelor televiziuni.
“Chiar acum la Bruxelles, Raed Arafat e keynote speaker în marea conferinţă Disinfo2022. Şi se suie practic cu picioarele pe Antena 3 şi RomaniaTv, cu nume şi poze, inclusiv aliaţi la guvernare, pe medici ca Monica Pop etc., pentru toată dezinformarea din perioada Covid.
E festival, are o prezentare absolut profi şi cu exemple, americănească, cu secvenţe subtitrate din bazaconiile spuse pe TV-uri, vorbeşte liber în engleză. E festival, râde toată Europa de Cristoiu, Ciutacu, Budeanca şi Răzvan Dumitrescu.
Ce n-a spus sutelor prezenţi e că în tot acest timp guvernele din care a făcut parte au plătit de la buget aceste televiziuni care l-au tăvălit şi au făcut dezinformare. Dar am profitat de microfon şi am spus eu, la Q/A. Spre cinstea lui, a fost de acord.”, a scris pe Facebook Sorin Ioniţă.