“Nu cred că există un alt cuvânt pentru asta”, a declarat Alok Sharma, ministrul britanic responsabil cu cea de-a 26-a Conferință a ONU privind schimbările climatice (COP26), pentru ziarul The Observer, avertizând că discuțiile anuale, care vor avea loc în Glasgow, Scoția, în noiembrie, ar fi printre ultimele șanse de a limita încălzirea globală și de a salva vieți.
„Acesta va fi cel mai puternic avertisment de până acum asupra modului în carre comportamentul uman accelerează în mod alarmant încălzirea globală și de aceea COP26 trebuie să fie momentul în care obținem acest lucru. Nu ne putem permite să așteptăm doi ani, cinci ani, 10 ani – acum este momentul “, a spus el.
IPCC – autoritatea științifică globală privind schimbările climatice – a avertizat într-un raport special din 2018 că lumea trebuie ca până în 2030 să își reducă drastic dependența de combustibilii fosili și să împiedice planeta să atingă pragul crucial de creștere a temperaturilor medii cu 1,5 grade Celsius peste nivelul preindustrial.
Dincolo de acest punct există riscuri de secetă extremă, incendii și inundații, iar penuria de alimente va crește dramatic.
„Vedeți zilnic ce se întâmplă în întreaga lume. Anul trecut a fost cel mai fierbinte înregistrat, ultimul deceniu este cel mai fierbinte deceniu înregistrat”, a spus Sharma.
Numai în această săptămână au avut loc incendii severe în Grecia, Turcia, Siberia și Statele Unite, în timp ce inundațiile masive au făcut ravagii în anumite zone din Europa și Asia în ultimele săptămâni.
O vară cu temperaturi record în sudul Europei a declanșat incendii devastatoare care au ars păduri, case și au distrus infrastructura din Turcia până în Spania. Și în această vară, inundațiile devastatoare din Europa de Vest au înghițit case și străzi și au luat zeci de vieți.