Membrii familiei au mâncat carne de oaie de la ei din gospodărie, iar specialiștii confirmă că aceste animale pot fi purtătoare de antrax.
Femeia de 50 de ani a ajuns de urgență la spitalul din Slobozia, cu amețeli și dureri de cap. Starea ei s-a agravat și a fost transferată în capitală, însă medicii s-au declarat neputincioși.
Între timp, fiul ei de 20 de ani și soțul de 56 au ajuns la Institutul Matei Balș. Medicii de aici au ridicat suspiciunea de antrax, după ce, printre alte simptome, au observat pe pielea băiatului semne sugestive pentru această boală.
Au prelevat probe și le-au trimis la Institutul Cantacuzino. Tatăl se simte mai bine, dar starea băiatului este mai gravă. Amândoi primesc tratament.
Pacienții au povestit că în urmă cu câteva zile au mâncat din carnea unei oi din gospodăria proprie. În localitatea Colelia din județul Ialomița, acolo unde locuiește familia, a început o anchetă epidemiologică.
Liviu Patrichi, managerul SJU Slobozia: „Să luăm măsuri pentru monitorizarea persoanelor care au intrat în contact și prelevarea de analize și probe care să poată să ducă la contenționarea evenimentului și un eventual risc.”
Ce este antraxul și cum se transmite
Antraxul este cauzat de bacteria Bacillus anthracis, care produce spori extrem de rezistenți. Oamenii se pot infecta prin inhalarea sporilor, consumul de alimente contaminate ori prin contactul cu răni deschise. Specialiștii spun că altfel nu se transmite de la om la om.
Dr. Adrian Marinescu, managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș: „Este important de conștientizat că această boală poate impune probleme deosebite și că mortalitatea într-adevăr poate să fie crescută în momentul în care diagnosticul nu este pus la timp.”
Tratamentul este cu antibiotice. Există vaccin pentru oameni, însă acesta se face doar în situații deosebite de expunere la risc major. Pentru prevenirea antraxului la animale, există vaccin și se recomandă imunizarea anuală a animalelor erbivore.











