ANAF îi va premia pe angajații care îndeplinesc criteriile de performanță cu 10% din salariu și îi va sancționa, pe de altă parte, pe cei care nu ating aceste obiective cu un procent identic, scrie Profit.
Măsura face parte din înțelegerile negociate cu experții Comisiei Europene pentru angajamentele asumate de România în cadrul PNRR și ar urma să fie aplicată tuturor celor 20.000 de angajați ai ANAF.
Fiscul vrea astfel să schimbe termenii înțelegerii pentru banii PNRR, după ce nu a fost în stare să atingă țintele asumate pentru colectarea TVA, capitol la care România este, de departe, cea mai slabă țară din Uniunea Europeană, cu un deficit de încasare de 36%, față de 5,4% media UE.
Guvernul încearcă să nu piardă 1 miliard de euro prin PNRR
Finanțele vor acum să schimbe acest jalon din PNRR cu alte măsuri, precum reorganizarea ANAF, îmbunătățirea legislației insolvenței, creșterea transparenței și măsuri de combatere a evaziunii.
Această schimbare ajută Guvernul să nu piardă între 800 de milioane de euro și 1 miliard de euro bani nerambursabili din componenta de granturi a PNRR.











