Polițiștii ialomițeni au intervenit astăzi, în comuna Sfântu Gheorghe, după o sesizare făcută pe serviciul 112 de către candidatul Alianței Dreapta Unită la primăria localității, Bogdan Valentin. Apelul candidatului ADU și solicitarea intervenției organelor de poliție a fost făcute în acesta dimineață, la ora 10, reclamația privind o presupusă tentativă de fraudă electorală la secția de votare nr.208, acolo unde numărul de buletine de voturi utilizate a fost înregistrat ca fiind mai mare decât numărul de alegatori. Începând cu ora 11, membrii secției de votare nr. 208 din satul Malu, membrii circumscripției electorale din Sfântu Gheorghe, președintele și locțiitorul, sunt anchetați de către organele de poliție.
O situație similară există, în acest moment, și în orașul Amara, acolo unde candidatul PNL la primăria stațiunii ialomițene, Ion Măiță, a sesizat autoritățile competente privind mai multe tentative de fraudă din diverse secții de votare și a depus contestații oficiale, precum și solicitări penale.
”În prezent, dedicăm un efort supraomenesc pentru a asigura corectitudinea procesului electoral și pentru a restabili dreptatea. Trebuie să știți că procesul electoral nu este momentan încheiat, iar investigațiile sunt în curs. Este esențial ca toți cetățenii să fie informați corect despre aceste evenimente, deoarece integritatea și onestitatea trebuie să prevaleze, iar falsitatea și corupția trebuie eradicate. Nu putem și nu vom lăsa aceste lucruri să rămână nepedepsite, adevărul trebuie să triumfe”, a declarat candidatul PNL.
Ion Măiță a solicitat Biroului Electoral Central admiterea contestației PNL privind procesul electoral de la Amara și renumărarea voturilor valide inclusiv urna mobilă, anularea buletinele de vot prin care cetățeni care au acte de identitate emise pentru domiciliul/reședința în localitatea Amara cu cel puțin două luni anterior datei alegerilor să fie declarate nule, renumărarea / anularea voturilor de la secțiile de votare nr. 70,71,72,73,74, validarea votului acordat la secția nr. 71 în favoarea PNL și anularea votului acordat la secția nr. 74 pe motiv că votul este imprimat pe mai multe pagini.
Candidatul PNL a mai solicitat organelor de anchetă și efectuați verificări cu privire la frauda electorală reclamată.