Conform legii, fiecare produs care se vinde în piață ar trebui să aibă o etichetă cu denumirea produsului, locul de origine, dar și prețul acestuia.
Comercianții de fructe și legume riscă amenzi de până la 15.000 de lei dacă nu respectă legislația privind etichetarea produselor. Inspectorii Direcției Agricole vor face controale în piețele din România până în data de 2 iulie.
Virgil Țânțaș, directorul Directiei pentru Agricultură Maramureș: “Eticheta trebuie să fie pe locul de comercializare, pe lădița din care se comercializează și se vinde. Dacă, să spunem că a provenit și a cumpărat extracomunitar, e obligat să pună pe etichetă țara din extracomunitar”.
Fructele şi legumele de sezon ar trebui să aibă o etichetă pe care să scrie inclusiv data și ora recoltării.