În cazul Stației de epurare din Slobozia, povestea este simplă: apa care iese din instalațiile de așa zisă epurare este, în multe privințe, mult mai murdară și mai periculoasă pentru ecosistem decât ar trebui să fie într-o societate civilizată.
Astfel, rezultatele analizelor efectuate între 11 și 16 februarie 2026 arată depășiri serioase ale limitelor legale stabilite prin norma NTPA-001. Pe scurt: stația nu epurează. Stația scapă.
Când cifrele devin toxice
Indicatorii analizați spun mai multe decât o mie de declarații ale primarului Potor și ale colegului și prietenului său, Adrian Stoicescu, managerul de la Urban.
După cum se vede, fosforul este un adevărat nutrient al catastrofei, valoarea fosforului total ieșind la măsurători în zona de 17,52 mg/l, în condițiile în care limita admisă este 1 mg/l (sau maximum 2, în anumite situații). Tradus din limbaj tehnic: apa evacuată este de peste 17 ori mai bogată în nutrienți decât permite legea.
Pentru necunoscători, fosforul în exces înseamnă eutrofizare în Ialomița, adică explozie de alge, degradarea ecosistemului acvatic și apă care devine, la propriu, un experiment chimic.
Apoi, cunoașterea valorii consumului biochimic de oxigen la 5 zile (CBO5) este extrem de importantă in evaluarea gradului de poluare a apei uzate.
La măsurătorile Urbanului, indicatorul CBO5, care măsoară cantitatea de materie organică ce consumă oxigen în apă, a fost 61,1 mg/l, în timp ce limita este 25 mg/l. Cu alte cuvinte, apa evacuată conține mai mult decât dublul încărcării organice admise. În practică, asta înseamnă că apa care ajunge în receptor, râul Ialomița în cazul nostru, fură oxigenul din ecosistem, sufocând viața acvatică.
La capitolul suspensii solide, situația e de-a dreptul gravă. Nămolul scapă pur și simplu, materia în suspensie fiind măsurată la 278 mg/l, în condițiile unei limite legale de 35 mg/l. Deci nu vorbim de o depășire mică, ci de una de aproape opt ori, ceea ce înseamnă că o parte importantă din particulele care ar trebui reținute în procesul de epurare pleacă direct în mediul natural.
Apele uzate de la Urban put a industrie când vine vorba de substanțe organice extractibile. Indicatorul privind substanțele extractibile cu solvent organic a fost 47 mg/l, în timp ce limita este 20 mg/l. Această categorie include, de regulă uleiuri, hidrocarburi și compuși organici industriali, adică exact acele substanțe care nu ar trebui să ajungă într-o stație de epurare municipală fără tratamente speciale.
Amoniul, indicatorul care spune totul
Piesa de rezistență a măsurătorilor de la Urban Slobozia este amoniul. Valoarea măsurată: 69,42 mg/l. Limita legală: 2 mg/l. Asta înseamnă o depășire de peste 30 de ori.
În limbaj tehnologic, un astfel de rezultat indică două posibilități: fie procesul biologic de nitrificare este complet blocat, fie în sistem intră cantități mari de ape industriale netratate. Și subliniem acest lucru, pentru autorități, și pentru eventuala legătură cauzală a consecințelor din bazinele Urban cu cauze legate de oareșce parteneri poluatori tolerați…
Indiferent, însă, care variantă este adevărată, concluzia este aceeași: ceva fundamental nu funcționează la Urban. Cu toate astea managerul Stoicescu își încasează anual prima de performanță.
Ce spun cifrele despre sistem
Sintetizând, profilul chimic al efluentului spune o poveste destul de clară. Încărcarea organică este mare, nutrienții sunt foarte ridicați, suspensiile sunt masive, compuși organici au cote industriale iar amoniu explodează la niveluri extreme.
Acest tipar apare atunci când o stație de epurare este depășită tehnologic sau când primește deversări industriale pe care nu le poate trata. În ambele cazuri, rezultatul este același. Poluarea trece (mai departe), dar bonusurile rămân.
Ce face Urban? Epurează sau poluează de fapt?
Stațiile de epurare sunt concepute pentru un scop simplu, acela de a proteja mediul. Dar când indicatorii la evacuarea apelor uzate depășesc limitele legale de 8 ori, 17 ori sau 30 de ori, instalația devine exact opusul scopului pentru care a fost construită.
Urban Slobozua mai este o stație de epurare. Este o stație de tranzit pentru poluanți, iar valorile măsurate la evacuarea în natură a apelor sale sunt un semnal de alarmă pe care nu îl mai poate ignora nimeni
Într-o asemenea situație, pentru Slobozia problema nu mai este doar una administrativă sau tehnică, ci o reală problemă de sănătate publică, de mediu și de responsabilitate instituțională.
Iar atunci când apa începe să spună adevărul, de obicei înseamnă că cineva a tăcut prea mult timp.
