Ambasadorul Rusiei, Valeri Kuzmin, și-a încheiat misiunea în România cu două săptămâni mai devreme decât ar fi trebuit, în urma decesului soției sale, un eveniment trist, catalogat ca ”suspect” de către autoritățile din București.
În urma ”Excelenței Sale”, rămân opt ani de scandaluri publice, cauzate de acest veritabil gornist propagandistic al Kremlinului. În 8 ani de România, Kuzmin s-a dovedit a fi campionul incontestabil al unei contestabile retorici, care a contribuit la menținerea relațiilor româno – ruse într-o zonă de rezervă tensionată.
După aproape un deceniu de serviciu în Republica Moldova, perioadă în care mica Românie de peste Prut a uitat de „Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova – NATO”, nemaifăcând decât pași formali în direcția asumată prin proiect, Kuzmin a desantat în România anului 2016 la doar trei săptămâni după inaugurarea Scutului de la Deveselu, cuvântând cu aer amenințător despre potențialul pericol pe care obiectivul militar îl reprezenta pentru Rusia.
Ulterior, în anii care au urmat, de numele lui Kuzmin s-au legat episoade celebre de discurs belicos, mai ales în contextul războiului de ocupație din Ucraina, dar și atacuri la nivel de țesut identitar, și am aminti aici doar sonorele incidente ale opiniilor agresiv exprimate la Universitatea din Constanța sau legătura sa cu conferința lui Umnov-Denisov, autorul teoriilor conform căreia dacii au fost protoslavi pe baza interpretării ”tăblițelor de la Sinaia”.
Diplomat doar în actele oficiale, ex-kaghebistul Kuzmin a siluit constant istoria națională a României pe parcursul mandatelor sale, după modelul folosit în 1944 de eroii eliberatori care ne violau bunicile, abuzând în a-și prezenta cu orice prilej convingerea că România a fost ”salvată” de ”crimele regimului Antonescu”, la 23 august, cu bocancul pe piept și PPȘ-ul în ceafă, de măreața națiune sovietică.
La final de mandat, politrukul Kuzmin, cel care ne-a calibrat constant istoria națională, pleacă. Rămâne de văzut ce alt politruk îi va lua locul…
Kuzmin, un spion mai tare ca ”translatorul” Putin
Deși Putin și Valery Kuzmin s-au născut la doar opt luni distanță unul de celălalt, terminându-și facultățile în acelați timp, carierele celor doi au arătat un spirit mai bun de orientare în spațiu pentru spionul ajuns ambasador la București. Kuzmin s-a specializat rapid în spațiul arab și a plecat la primul său post imediat după absolvirea facultății de Jurnalism extern, în timp ce Putin a mai pierdut 10 prin școlile KGB din URSS. În 1985, când în sfârșit Putin a prins un post la Dresda, RDG, sub acoperire de translator, Kuzmin își terminase de mult prima sa însărcinare la Ambasada URSS din Libia, unde activase între 1975 și 1980. În cei 5 ani petrecuți la Tripoli, tânărul diplomat Valery va controla programul de înarmare contracost a regimului Gaddafi de către URSS, după care, în 1985, Kuzmin – vorbitor de arabă – este trimis la Ambasada Rusiei din Tunis, de unde va pleca abia în 1990. După 1990, Kuzmin stă în centrala ministerului de externe rus și coordonează Direcția MENA (Middle East & North Africa), iar din 1998 face jocurile de interese ale Rusiei în Sudan, până în 2007 când este trimis la Chiținău, să bocheze orizonturile NATO ale Moldovei.
