Pe 27 august, Republica Moldova serbează trei decenii de tumultoasă existență postsovietică, treizeci de ani de tranziție prelungită și de încercări de confirmare a independenței afirmate în 1991. Un interval de timp în care societatea de peste Prut s-a maturizat anevoie, ”grație” unui balans interesat întreținut de către guvernările vremelnice, susținute dinspre Est. Un balans între Moscova și Europa, între vechi și nou, între obișnuință și provocare, între colhoz și proprietate privată, între subordonare și autodeterminare, între conformism și asumare. Un balans căruia tot diaspora moldoveană, direct sau prin influență, i-a pus capăt recent, semănând între Prut și Nistru speranța că entuziasmul revoluționar, atunci când este dublat de responsabilitate și luciditate, poate restarta benefic un întreg sistem social.
În contextul recentelor reconfigurări politice, presa independentă de peste Prut a jucat un rol fundamental în schimbarea la față a Republicii Moldova. Jurnaliștii care, în urmă cu treizeci de ani, protestau pentru dreptul la opinie sau făceau greva foamei pentru libertatea cuvântului, refuzând până în ziua de azi să mistifice adevărul și să facă rabat de la principiile și valorile profesionale, au ridicat, cărămidă cu cărămidă, postamentul reușitei din vara acestui an.
Alina Radu, directoarea ”Ziarului de Gardă”, este unul dintre acești merituoși truditori ai presei neaservite. O jurnalistă a cărei operă publicistică integră de reconstrucție socială este contemporană cu toate cele trei decenii de zbatere identitară din Republica Moldova. Cu Alina Radu am încercat o radiografie a prezentului jurnalistic de peste Prut, prin intermediul unui interviu al cărui scop a fost acela de a diseca resorturile stărilor de fapt și de spirit ce se manifestă media moldavă.
Reporter: Alina Radu, în cele trei decenii scurse de la Declarația de Independență, cât de independentă a fost și este presa de Moldova și cât de dependenți de libera exprimare sunt cititorii acesteia? Încă există control, încă există manipulare, propagandă eficientă, public captiv?..
Alina Radu: ”Noi, ca jurnaliști, abia în 1989 am înțeles ce înseamnă libertate de expresie. Nu a durat mult. În 1994, la televiziunea de stat s-a reafirmat cenzura, după alegerile parlamentare, iar reporterii au decis atunci să plece și să se poată exprima liber în alte părți. De asemenea, unii jurnaliști au descoperit că o asociere cu politicienii ar fi benefică, cel puțin până la campania electorală, la momentul când pot să apară tot felul de obstrucții. În tot aceste context, și unii politicieni și-au dat seama, că ei pot crea presă, că pot controla presă, că o pot folosi, dar această revelație nu le-a folosit pe termen lung. Asta pentru incultura unor politicieni, care i-a făcut să se sinucidă politic. Nomenclatura post sovietică a controlat o grămadă de lucruri în Moldova, dar mulți dintre politicienii actuali au ”uitat” să mai evolueze. Iar post nomenclaturiștii le-au preluat obiceiurile. Plahotniuc, de exemplu, în 2018, când a intrat în Parlament, a venit la prima ședință cu un convoi de mașini, cu bodiguarzi înarmați. Alături a venit, de exemplu, Dumitru Alaiba, cu bicicleta. Aceea a fost ziua în care Plahotniuc declara că a câștigat alegerile, dar de fapt a pierdut alegerile viitoare. În 30 de ani s-a furat atât de mult și atât de mulți indivizi lipsiți de orice fel de calități s-au îmbogățit, încât oamenii, iată, au început, unul câte unul, să conștientizeze situația în care se află.
Revenind, în Moldova, în toți acești ani, au fost două procese care s-au manifestat în același timp: pe de o parte jurnaliștii, în timiditatea lor, explorau cât mai mult libertatea de expresie, pe de altă parte politicienii explorau cât mai profund varietatea posibilităților de a se folosi de vulnerabilitățile jurnaliștilor. Au apărut în consecință ziariștii de casă, cei ai oligarhilor. Făceau un jurnalism departe de interesul public, și cu toate astea aveau salarii bune, case, vacanțe. A fost un moment în care am crezut că ne-au învins, pe noi, cei puțini, jurnaliștii care puneam mai presus de toate integritatea morală și profesională, reporterii care se sufocau în investigații sau reportaje care arătau adevăratele probleme ale oamenilor.
În concluzie, cam până în 2018 libertatea de exprimare a fost marginalizată, exista, dar la periferiile presei mainstream. Politicienii au testat și beneficiile rețelelor de socializare, armatele de troli, likeurile cumpărate, însă tot ceea ce a fost creat și întreținut artificial s-a prăbușit după 2018. În presă, de impact au rămas doar acele instituții media ridicate organic, pe un feedback și o susținere nemijlocită oferită de cititorul real.
Ce avem acum? (Citește întreg articolul pe Podul.ro)
