Alfred Bulai, 61 de ani, este șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), din București. Bulai a fost și prodecan și secretar de stat. Este prezent frecvent în emisiuni TV în calitate de sociolog.
Potrivit înregistrărilor și mărturiilor, prezentate în articol, Alfred Bulai cheamă studentele la terase pentru a discuta prestația lor la curs, dar le pune întrebări despre viața lor sexuală. Le invită la el acasă, le pipăie sau încearcă să le sărute, cu altele ajunge să facă sex. Le induce sentimentul că ele sunt vinovate pentru ce se întâmplă, potrivit înregistrărilor și mărturiilor. „Îmi spunea că eu sunt cea care îl seduce”, relatează una dintre victime.
Întrebat despre aceste acuzații de jurnaliștii Snoop, Alfred Bulai neagă totul. „Habar n-am de această chestiune. Sigur este că nu s-a dezbrăcat. Nu există o asemenea cerință”, însă confirmă că se întâlnește deseori cu studenții în afara unui cadru formal, „în general la o cafea”.
De asemenea, contactat de Snoop, rectorul Remus Pricopie spune: Este prima dată când aud subiectul și vă asigur că SNSPA va acționa după lege, fără niciun fel de tresărire. Astfel de lucruri nu sunt acceptabile într-o instituție de învățământ”.
În SNSPA „nu se vede nimeni one-on-one cu studentele la cafea. Nu e o practică comună”, spune profesoara Elena Trifan, profesoara SNSPA. Subliniază că singurul motiv pentru o întâlnire individuală e sfatul pentru licență. Iar acesta „se dă pe lucruri punctuale, nu feedback general pe viață”, explică ea.
Ancheta integrală pe siteul de investigații Snoop.
Poziția SNSPA. Rectorul SNSPA a cerut retragerea profesorului din poziția de director al Departamentului de Sociologie și suspendarea participării la activitățile didactice
Luni, 29 iulie 2024, conducerea Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a luat act cu deosebită îngrijorare de acuzațiile de hărțuire sexuală și comportament abuziv, aduse prof. univ. dr. Alfred Bulai, formulate în cadrul unei investigații jurnalistice publicate recent. SNSPA are o toleranță zero pentru orice formă de hărțuire, discriminare sau abuz. Considerăm că un astfel de comportament este inacceptabil și dăunător mediului academic, punând în pericol siguranța și bunăstarea studenților noștri, se arată în comunicatul SNSPA.
Conducerea SNSPA s-a autosesizat și a solicitat Comisiei de Etică o analiză urgentă și detaliată a situației. Comisia va strânge toate probele necesare și va audia toate părțile implicate pentru a stabili faptele și va aplica sancțiunile corespunzătoare, dacă se impun.
De asemenea, rectorul SNSPA a solicitat domnului decan Cristian Pîrvulescu să convoace, în regim de urgență, Consiliul Facultății de Științe Politice, pentru a analiza situația. Rectorul SNSPA a cerut retragerea profesorului Alfred Bulai din poziția de director al Departamentului de Sociologie și suspendarea participării la activitățile didactice, pe perioada derulării analizei Comisiei de Etică a situației sesizate.
SNSPA este dedicată creării unui mediu de învățare sigur și incluziv pentru toți studenții, profesorii și personalul administrativ. Vom analiza cu atenție acest caz și vom lua toate măsurile necesare pentru a asigura o rezolvare corectă și transparentă. Este esențial ca toți studenții să se simtă respectați și protejați în timpul studiilor la SNSPA. Considerăm inacceptabile acțiunile care pot încălca demnitatea și integritatea studenților noștri. Vom colabora cu toate părțile implicate pentru a elucida acuzațiile și a lua măsurile adecvate, conform regulamentelor interne și legislației în vigoare, se arat în comunicat.