După ce jurnalistul Cristian Tudor Popescu a avut câteva comentarii acide după decesul lui Arșinel, și Corina Băcanu, influencer, a avut o părere tranșantă.
“Au fost câteva comentarii care mă certau că nu sunt o adevărată creștină îndurerată și îndoliată de muartea marelui maestru și iau în derâdere numele corifeului măscărimii românești. Pardon, comediei. Că, dacă tu erai în locul lui Arșinel, să poți da șpagă pentru a-ți salva viața, nu făceai la fel?,
O să disec pe rând problema deși mi-am promis mie că mă țin departe de teme polarizante. Însă cred că e nevoie de puțină claritate în subiectul ăsta.
1. Cred că dacă eram în locul lui Arșinel sigur aș fi fost tentată să îmi salvez viața. Nu sunt ipocrită și nici nu îmi place să țin steagul moralității sus când nu e cazul, instinctul de conservare primează și sigur că aș fi vrut să trăiesc. Nu știu însă dacă aș fi mers până la capăt cu demersul aflând că cel de la care iau șansa la viață este un copil. Adică mi-aș fi salvat viața, dar, cunoscându-mă, nu aș mai fi putut să trăiesc.
Presupunând totuși că aș fi făcut ce a făcut Arșinel, aș fi dispărut complet din viața publică, aș fi mers în munți să îmi ling rana smereniei și să fiu recunoscătoare că Dumnezeu mi-a acceptat bănuții pentru câțiva ani în plus.
I-aș fi mulțumit acelui Dumnezeu corupt care a permis ca eu să trăiesc și altul să moară până la sfârșitul vieții mele mizere și nu aș mai fi ridicat ochii către niciun certificat de revoluționar, post de director, indemnizații, sinecuri, pensii sau pomeni nemeritate din banii celor care cotizează la Sistemul de Sănătate pe care eu l-am fentat.
2. Nu se bucură nimeni de moartea lui Arșinel, de fapt niciun om sănătos la cap nici nu suferă, nici nu se bucură. Moartea acestui individ mă lasă complet indiferentă, așa cum m-a lăsat și viața lui.
Însă mă bucur, adevărat, că a dispărut încă un simbol al parvenitismului, al zgârceniei, al imposturii și al corupției, că imaginea banului dat pe sub mână nu mai apare la televizor în reclame sau în sketch-uri complet neamuzate, ca să îmi fure chiar și un minut de atenție, că un impostor care îl făcea pe Ceaușescu să râdă, apoi un revoluționar de frecție de picior de lemn, un patriot pe bani publici care ar fi vândut locul la dializă celui care licita mai mult, că acest artist al poporului care a făcut parte dintr-un grup mic și privilegiat menit să amintească poporului cât de insignifiant și nevaloros este când nu te ajută banul, relațiile sau poziția, nu mai e. Să dispară toți până când România o ia de la 0.
3. Impostorul Arșinel nu m-a deranjat nici măcar pentru că a furat șansa la viață unui copil, nu, aici oricare putem empatiza, oricare ne vedem în situația disperată de a vinde tot pentru a trăi.
Nu, el a deranjat prin aroganța celui care era convins că viața poate fi cumpărată în orice condiții și dacă te scălâmbăi puțin la televizor, lumea uită, că e proastă. A deranjat prin faptul că a împărțit România în ce este ea: bogații să trăiască, săracii să moară.
A deranjat că a fost simbolul unui sistem defect în care proștii plătesc iar Arșinel sare rândul. A deranjat că a reprezentat tupeul.
Dar nimeni nu se bucură de moartea lui. Nici măcar de doi bani”.
