Directorul Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti, Alexandru Arşinel (81 ani), şi soţia sa, Marilena, au ajuns pe mâinile medicilor şi se află internaţi, după ce au fost diagnosticaţi cu COVID-19.
„Da, este adevărat! Nu ne simţim bine, în general, mai ales că am făcut şi vaccinul. Asta este! Sunt în spital acum, nu vreau să apară comentarii! Dumneavostră şi vreo trei vreţi să fiu bine, dar sunt mulţi care sunt jigodii ordinare. Nu mai contează nimeni în ţara asta! Şi soţia mea este internată în spital!”, a declarat Alexandru Arşinel, în exclusivitate pentru Fanatik.
Actorul a crezut întotdeauna în existenţa virusului care a dat planeta peste cap şi s-a vaccinat fără să stea pe gânduri. În ianuarie a primit prima doză a serului Pfizer, iar pe 10 februarie a avut programat rapelul. Şi soţia sa, cu care este împreună din 1968, a fost vaccinata, iar Alexandru Arşinel speră ca forma bolii să fie una uşoară.