Fosta parteneră de viață l-a dat în judecată pe Mutu pentru a-și recupera datoriile față de ea și de Mario, copilul lor.
Adrian Mutu și Alexandru Dinu au fost căsătoriți între 2001 și 2003, iar naș le-a fost Gică Hagi și soția.
Cei doi s-au despărțit de foarte mult timp, iar acum au ajuns să se se certe pe bani.
Alexandra Dinu l-a dat în judecată pe Mutu pentru neplata unei datorii mai vechi legate de pensia alimentară, iar instanța i-a dat dreptate și a pus poprire pe veniturile antrenorului.
Plătit cu 10 000 de euro lunar la Rapid, Mutu primește doar 5000 de euro, iar restul se duc la fosta nevastă conform deciziei instanței, scrie fanatik.
”Ne-am căsătorit relativ repede. A fost, așa, o iubire fulgerătoare, de adolescenți, copii. Uitându-mă acum înapoi, îmi dau seama ce copii eram. Cred că a venit să-mi ia un interviu și așa ne-am cunoscut.
Am ținut legătura și restul e istorie. N-am stat prea mult pe gânduri, aveam acea energie a tinereții, pe repede-înainte. A fost o relație scurtă, cred că aproape 3 ani a ținut. Din relație a ieșit acest minunat băiat, de care suntem mândri amândoi.
Uitându-mă înapoi, cred că la acea vârstă un băiat ar trebui să-și trăiască viața. În general, la ce am trăit la viața mea, le spun celor tineri să nu facă ce am făcut eu, ci să învețe. Nu toată lumea reușește să se ridice, cum am făcut eu. Sfatul meu e să fie precauți, atenți.
Nu-mi aduc aminte dacă am suferit mult atunci. Nu îți e ușor după ce te desparți. Normal că am suferit, cum suferă orice puști la 21-22 de ani. După aia, bineînțeles că începi să cunoști alte fete și totul trece”, spunea Adrian Mutu, în podcast-ul “Acasă la Măruță”.