Măsurile de austeritate sunt doar pentru cei multi. În plină grevă a profesorilor și cu o gaură la buget tot mai mare, parlamentarii au votat creșterea numărului de angajați la Administrația Fondului pentru Mediu. Mai mult, o parte dintre salariați va primi o majorare de 50%. Proiectul de lege a trecut de Camera Deputaților ca for decizional și ajunge acum pe masa președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare. Nu sunt singurele majorări decise de parlamentari.
Deputații au votat un proiect de lege prin care acordă majorări salariale anagajaților Administrației Fondului pentru Mediu, instituție aflată în subordinea Ministerului Mediului. Mai exact, este vorba despre un spor de 50% din salariu pentru o parte dintre angajații acestei instituții.
De asemenea, s-a votat și creșterea numărului de posturi din AFM cu aproape 100.
Aceste modificări au loc în contextul în care profesorii de la noi din țară sunt în grevă, pentru că și ei cer majorări salariale, dar și în contextul în care, recent, Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care se dorește reducerea cheltuielilor de la bugetul de stat dar și o înghețare a angajărilor din sectorul bugetar.
Pe de altă parte, în ultimele luni parlamentarii au votat mai multe majorări salariale pentru angajați din diverse instituții cum a r fi APIA, ANI, dar și sporuri de 50% pentru angajații care lucrează cu fonduri europene, și au votat și majorarea sumei forfetare pe care o primesc deputații și senatorii:
– Primarii și președinții de Consilii Județene beneficiază de un plus de 2.000 lei
– Angajații APIA primesc o mărire de salariu de 15%
– Angajații ANI se bucură de o mărire de salariu de 25%
– Angajații care lucrează cu fonduri europene beneficiază de 50% în plus la salariu
– Suma forfetară pentru parlamentari a crescut cu 7.500 lei