Drulă a explicat, într-un mesaj pe Facebook, paşii statutari, tehnici care urmează în USR.
“Astăzi voi convoca Congresul USR pentru alegerea unui nou Birou Naţional, pe data de 29 iunie, la Bucureşti. De asemenea, voi propune astăzi Biroului Naţional organizarea alegerilor pentru următorul preşedinte al USR în perioada 24 – 28 iunie. Pe data de 28 iunie îi voi preda mandatul noului preşedinte ales“, a transmis el, potrivit Agerpres.
Cătălin Drulă a adăugat că “mişcarea reformistă, modernizatoare din România trebuie să continue”.
“Următoarele obiective sunt luptele din toamnă. Alianţa PSD – PNL poate fi oprită (au avut 48% la europarlamentare) cu votul şi încrederea oamenilor care îşi doresc alt viitor în România“, a susţinut el.
Conform Statutului USR, preşedintele are atributul convocării Congresului partidului.
Alegerea Biroului Naţional se face de către Congresul partidului, prin votul delegaţilor, iar alegerea preşedintelui partidului se face online cu votul tuturor membrilor.
Moşteanu: Candidaturile pentru preşedinţia USR, depuse în această săptămână
Candidaturile pentru preşedinţia USR vor fi depuse în această săptămână, iar primul tur al alegerilor interne va avea loc pe 24 şi 25 iunie, a anunţat purtătorul de cuvânt al formaţiunii politice, Ionuţ Moşteanu.
Moşteanu a explicat că, potrivit statutului USR, spre deosebire de alte partide, preşedintele este ales prin votul tuturor membrilor, exprimat on-line. Pe de altă parte, Biroul Naţional (biroul executiv, structura de conducere colegială cu 24 de membri) este ales prin votul delegaţilor de la Congres.
În şedinţa de marţi, Biroul Naţional a stabilit calendarul alegerilor. Astfel, în cursul acestei săptămâni vor fi depuse candidaturile pentru şefia USR, iar săptămâna viitoare se va desfăşura campania internă.
Pe 24 şi 25 iunie va avea loc primul tur al alegerilor, iar pe 27 şi 28 iunie se va desfăşura un eventual al doilea tur.
“Cel târziu pe 28 (n.r iunie) va fi clar cine va fi noul preşedinte al USR şi va fi ziua în care Cătălin Drulă îi va preda prerogativele noului preşedinte al USR. Sâmbătă, a doua zi, noul preşedinte va conduce lucrările Congresului USR, în care va fi ales Biroul Naţional“, a spus el.
Ionuţ Moşteanu a declarat că a fost stabilit un “calendar rapid” al alegerilor şi că partidul trebuie să se regrupeze, în contextul următoarelor alegeri, astfel încât în jurul datei de 15 iulie să poată începe strângerea de semnături pentru candidatura la prezidenţiale.