Cu alte cuvinte, realizatorul nu are niciun target de audienţă pentru emisiunea pe care o prezintă la postul public de televiziune, potrivit unor dezvăluiri făcute de ziarul Libertatea, care a prezentat „convenţia de producţie” a emisiunii.
În documentul semnat de Diana Pascal Onea, director TVR 1, se specifică că „părţile convin că programul trebuie să atingă un market share de 0,00% şi un rating de 0,00%, pe targetul naţional 18+, după un număr de 11 ediţii”.
Libertatea a întrebat TVR dacă încheierea unor astfel de contracte fără obiective de audienţă este o practică uzuală în cadrul postului public. Până la momentul publicării articolului, nu am primit niciun răspuns.
Potrivit Libertatea, contractul dintre BastiŢopescu şi TVR este pentru suma de 38.500 de lei, adică 3.500 de lei pe emisiune.
Acesta a semnat un contract de colaborare cu postul naţional de televiziune pentru realizarea a 11 emisiuni, cu o durată de 23 de minute fiecare. „Este vorba despre o colaborare, eu mă consider prea tânăr ca să mă angajez. Nu au fost negocieri foarte multe, pentru că nu sunt genul de om chitit pe bani” , Sebastian Ţopescu pentru Pagina de media.
Sebastian Felix Ţopescu este fiul cel mic al lui Cristian Ţopescu din relaţia comentatorului cu Christel Ungar, care este unul dintre cei 13 membri ai Consiliului de Administraţie al SRTv.