Mai exact, milionarul este internat la spitalul Universitar de Urgență Elias din București încă de la începutul săptămânii, unde ar fi în comă, cu fracturi craniene.
În plus, israelianul ar avea hemoragie cerebrală și ambii plămâni afectați.
Poliția a intervenit, iar prima ipoteză a fost că Yoav Stern a fost lovit puternic cu o bâtă în zona capului, plămânilor și spatelui. Ulterior au declarat că ar fi vorba despre un accident casnic și că bărbatul ar fi căzut pe scări de la o înălțime considerabilă.
„La data de 18 aprilie a.c., în jurul orei 18:28, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, în curtea unui imobil din comuna Snagov, un bărbat a căzut de pe scară și este inconștient.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din Snagov pentru activități din competență, iar, din primele verificări, au constatat faptul că un bărbat, în timp ce mergea cu spatele, în curtea imobilului unde locuiește, ar fi căzut într-un spațiu, de aproximativ 1 metru, lângă o scară.
Bărbatul a fost transportat imediat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.Polițiștii din Snagov efectuează verifică, pentru stabilirea situației de fapt și de drept și pentru luarea măsurilor legale care se impun.”, se arată în comunicatul oficial al Poliției.