Până la demiterea sa de luna trecută, Ilarion a fost prinţul moştenitor de facto al Bisericii Ortodoxe Ruse. Şi, spre deosebire de actualul său lider, Patriarhul Kirill, un susţinător al regimului Putin, mitropolitul Ilarion este un cleric energic şi foarte inteligent, un teolog renumit şi un compozitor desăvârşit.
Şi, în timp ce sprijinul ferm al lui Kirill pentru politicile Kremlinului pare să fie motivat mai ales de oportunism, Ilarion a urmat de-a lungul anilor linia de conduită, dar într-un mod mai independent. Demiterea sa semnalează faptul că Putin nu mai poate tolera nici cea mai mică gândire independentă în vecinătatea sa. Când regimurile autoritare ajung în acest stadiu de decădere, de obicei nu pot supravieţui, este de părere Braw, care este şi membru senior al American Enterprise Institute (AEI).
La vârsta de doar şapte ani, micuţul Grigory Alfeiev – aşa cum se numea pe atunci mitropolitul – a fost acceptat la o şcoală de muzică foarte selectivă din Moscova, unde s-a specializat în vioară şi compoziţie până la absolvire, în 1984. Aşa cum se cerea la acea vreme, Alfeiev a efectuat apoi doi ani de serviciu militar, după care a urmat studii de compoziţie la Conservatorul de Stat Ceaikovski din Moscova. Dar în 1987 a renunţat pentru a deveni călugăr la o mânăstire ortodoxă rusă din Lituania (pe atunci sovietică), luând numele de Ilarion.
De atunci a rămas călugăr ortodox rus, iar în ultimii ani a fost episcop. Într-adevăr, a urcat rapid în ierarhie. La 44 de ani era deja mitropolit (echivalentul cardinalului în Biserica Ortodoxă Rusă) şi preşedinte al Departamentului de Relaţii Externe al Bisericii – principala legătură a Bisericii cu restul lumii. De asemenea, a avut o mulţime de alte roluri ecleziastice, inclusiv membru al Consiliului prezidenţial pentru cooperare cu asociaţiile religioase, şi a devenit cunoscut pentru implicarea sa în dialogul interconfesional.
Între timp, a obţinut şi doctorate în teologie la Universitatea Oxford şi la Institutul Teologic Ortodox Saint-Serge din Paris şi a scris un număr mare de lucrări academice – şi respectate – despre istoria bisericii şi despre disciplina teologică cunoscută sub numele de teologie sistematică. A devenit profesor la Universitatea din Fribough, în Elveţia. În plus, a scris mai multe lucrări de mari dimensiuni pentru cor şi orchestră, dintre care unele au fost difuzate de BBC.
Ilarion este, de fapt, o forţă atât de formidabilă, încât ridicarea lui în funcţia supremă a Bisericii Ortodoxe Ruse a fost considerată doar o chestiune de timp. Acest lucru va necesita ca Patriarhul Kirill, în vârstă de 75 de ani, să moară sau să se retragă. Însă în ciuda sancţiunilor occidentale din cauza susţinerii entuziaste a invadării Ucrainei, Kirill pare că are o poziţie solidă la conducerea Bisericii şi este foarte apropiat de Kremlin.
Mitropolitul Ilarion este, de asemenea, un patriot, sau un naţionalist, aşa cum îl numesc detractorii săi. Când Putin a invadat Ucraina pe 24 februarie, Ilarion nu a emis nicio condamnare. Când, în martie, Comisia Conferinţelor Episcopale ale Uniunii Europene i-a scris Patriarhului Kirill, cerându-i să condamne războiul, Ilarion a răspuns, spunând că “îi invităm pe toţi să se roage cu fervoare pentru încetarea oricărei confruntări militare între Rusia şi Ucraina”.
Cu alte ocazii, Ilarion a vorbit despre relele războiului, fără a nominaliza Kremlinul. Opoziţia sa discretă reflectă situaţia intelectualilor şi a liderilor civici din nenumărate regimuri autoritare de-a lungul istoriei: Este mai bine să încerci să coexişti cu regimul? Să exprimi disidenţa? Să pleci în exil?
Circumspecţia lui Ilarion l-a diferenţiat de şeful său, care a tolerat agresiunea Kremlinului.
“Fie ca această imagine să-i inspire pe tinerii soldaţi care depun jurământul, care se angajează pe calea apărării patriei”, a spus Kirill în timp ce i-a dăruit o icoană generalului Viktor Zolotov în timpul unei slujbe la Catedrala “Hristos Mântuitorul” din Moscova.
Criticile la adresa războiului în general nu au fost suficiente pentru Universitatea din Fribough, care în martie l-a suspendat pe Ilarion, reproşându-i că nu şi-a folosit “influenţa ecleziastică şi politică pentru a condamna în mod public şi fără echivoc invazia militară a Ucrainei de către Rusia”. Iar acum a fost concediat de Biserica Ortodoxă Rusă pentru lipsa sa de susţinere a războiului din Ucraina. Sau, mai degrabă, a fost retrogradat. Pe 7 iunie, Kirill l-a numit pe Ilarion mitropolit al Budapestei şi al Ungariei, unde a slujit în urmă cu două decenii.
În mod oficial, numirea lui Ilarion este pur şi simplu ecleziastică. Dar spune foarte multe despre starea de spirit a lui Putin, omul pe care Kirill îl slujeşte cu atâta credinţă. Prin demiterea lui Ilarion, care a ţinut departe de ochii publicului orice critică la adresa lui Putin, Kirill semnalează că şeful de la Kremlin nu va tolera nicio disidenţă, oricât de atenuată ar fi ea. Putin, la rândul său, semnalează că îi vrea doar pe cei mai slugarnici în jurul său şi ca voci ale oficialităţii ruse, mai precizează Braw.
Şi prin acest semnal, Putin spune lumii, fără să vrea, că regimul său este în declin. Spre sfârşitul involuntar al domniei lor, toţi liderii autoritari încearcă să îşi întărească controlul asupra puterii prin excluderea tuturor celor care i-ar putea pune la îndoială. Drept urmare, ei nu mai aud nici măcar opiniile alternative uşor exprimate. Asta nu înseamnă că yes-menii sunt susţinători entuziaşti ai regimului. Ei pur şi simplu se vor supune atâta timp cât le convine.
Acei occidentali care îl cunosc pe Ilarion s-ar putea să nu-l placă, deşi mulţi academicieni îi respectă erudiţia. Dar demiterea sa sugerează că regimul lui Putin a intrat într-o etapă periculoasă de decădere. Aceasta este o dovadă în plus că sfârşitul său se apropie, deşi este foarte posibil ca înainte de aceasta evenimentele să ia o turnură şi mai întunecată.
