În spatele acestui scenariu stă o poveste adevărată. Cristi Neamţu spune că nu crede că se vor mai filma secvenţe din serial în barul său.
„Nu cred că se mai filmează de la anul aici la mine. Şi-au cumpărat un teren aici, vor să mute acolo şi vor să construiască mai multe platouri de filmare, un bar nou, cârciuma lui Oaie etc. Boncea a schimbat regulile, probabil sunt şi banii la mijloc, dar dacă mă apuc să povestesc mai multe ar ieşi un episod mai interesant ca al lor. Mi-au dat de înţeles că nu vor mai filma şi că de la anul se mută la ei unde şi-au făcut studiouri. Vor să mute acolo şi magazinul lui Oaie, nu numai barul lui Bobiţă. Cică ar vrea să-şi facă un studio performant, ca cel de la Buftea”, a declarat acesta pentru click.ro.
Proprietarul și-a personalizat barul
„Nu ştiu dacă o să mai aibă acelaşi succes, dar vom vedea ce va urma. Cârciuma mea avea o prestanţă, atrăgea vizitatori din toată ţara şi veneau oameni din toată lumea. Banul e ochiul dracului şi o să le pară rău, eu le-am zis, dar asta e.”
„Sunt multe de povestit, vă daţi seama că dacă am stat aici 13 ani, ştiu totul cu bune şi cu rele. Despre cei din spate, nu despre actorii, care au fost de nota 20. La conducerea asta le-au intrat fumurile în cap, nu mai sunt cine au fost.”