Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea, un bărbat, în vârstă de 54 de ani, aflat la volanul unei ambulanţe a unui serviciu privat de ambulanţă din Ialomiţa, a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, iar în urma impactului, pasagerul din ambulanţă, în vârstă de 60 de ani, a murit, în timp ce o altă persoană a fost rănită.
“Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. El deţine permis de conducere corespunzător. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, se arată într-o informare a IPJ.
Potrivit ISU Delta, în urma evenimentului o femeie a fost transportată la o unitate spitalicească.
În urma accidentului, traficul a fost blocat pe ambele sensuri, iar autoturismele au circulat pe un drum forestier alăturat.
IPJ a întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili împrejurările producerii accidentului rutier.