Bebeluşul de patru luni cu care mama sa s-a aruncat de la etajul unui bloc din Iaşi după ce apartamentul în care locuiau a luat foc a murit în noaptea de miercuri spre joi la spital.
Femeia este în continuare în stare gravă, internată la Chirurgie Plastică, cu arsuri de gradul al II-lea pe 12% din suprafața corpului, pe piept și mâna dreaptă. “Pacienta a suferit o fractură complexă de bazin, fractură complexă sacrum (n.red. os triunghiular care face parte din bazin), fracturi costale pe partea stângă, în dreptul vertebrelor C6-C7“, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, pentru Ziarul de Iași.
Copilul fusese adus în stare critică, el fiind resuscitat. Mama sa a suferit mai multe fracturi şi un traumatism la coloană.
Bebeluşul era internat în stare critică la spitalul de Copii Sfânta Maria din Iaşi. Potrivit medicilor, el avea un traumatism cranio-cerebral sever, un traumatism la nivelul coloanei şi o contuzie toraco-abdominală.
Femeia a strigat cu ultimele puteri celor de la ambulanță să-i caute copilul aruncat
Copilul a necesitat resuscitarea după ce intrase în stop cardio-respirator.
Incendiul a izbucnit cu puţin timp înainte de ora 15 şi se pare că a surprins-o tânăra mama, deoarece aceasta nu a mai putut ieşi din apartament pe uşă. Înainte de a arunca bebeluşul în vârstă de patru luni pe geam, femeia a învelit copilul în mai multe pături şi hăinuţe, pentru a-i atenua impactul la cădere.
Scene îngrozitoare au avut loc, potrivit martorilor: la venirea ambulanţei, femeia, cu ultimele puteri, striga la medici că nu este singură, bebeluşul ei fiind în apropiere, acoperit cu pături, mai arată publicația ieșeană.