În ultima lună, marile lanțuri de benzinării au crescut puțin câte puțin prețul la pompă. Așa se face că șoferii care fac plinul de 50 de litri plătesc pentru benzina standard cu 3,5 lei mai mult. Dacă e să vorbim despre motorină, e bine în cazul aceluiaș plin, șoferii sunt nevoiți să scoată cu 8 lei mai mult.
Însă creșterile de presă sunt mult mai mari dacă ne raportăm la prima zi a acestui an, atunci când a intrat în vigoare și creșterea accizei. Într-o stație PECO, din sectorul 4, spre exemplu, avem o creștere de 30 de bani pe litru de benzina și o creștere de 41 de bani pe litru de motorină.
Asta înseamnă că pentru un plin de 50 de litri șoferii care alimentează cu benzina standard plătesc cu15 lei mai mult, în timp ce șoferii care alimentează cu diesel standard plătesc cu peste 20 de lei mai mult. Asta față de prima zi a acestui an.
Din păcate veșile nu sunt bune nici pentru perioada următoare, pentru că aceste scumpiri sunt puse pe seama faptului că rafinăriile de la noi din țară nu produc suficient motorină, de exemplu, iar în aceste condiții suntem nevoiți să importăm.
Iar veșile proaste nu se opresc aici, pentru că aceste scumpiri la pompă se vor reflecta și le vom regăsi automat și în celelalte bunuri de larg consum.
Așadar ne așteptăm ca și perioada următoare să se scumpească mâncarea să se scumpească hainele, practic să se scumpească tot ceea ce cumpărăm, pentru că totul este transportat cu mașina și automat totul esteinfluențat de prețul benzinei și al motorinei.