Astfel, cura cu moaște va fi recunoscută oficial ca panaceu, administrarea leacurilor spirituale ce vindecă organic orice boală urmând să intre în meniul de tratamente al fiecărei instituții spitalicești din România, serviciile fiind apoi decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate către B.O.R.
Anunțul a fost făcut recent de Patriarhul Daniel după bilanțul programului pilot în baza căruia, vreme de 3 luni, în 33 de spitale din țară, moaștele Sfinților Apostoli Andrei și Nectarie au fost plimbate prin sălile de operații și pe la căpătâiele bolnavilor, pacienții primind și un tratament complementar prin miruire.
Conform PF Daniel, rata însănătoșirii în urma procedurilor aplicate a fost de aproape 120%, tinzând spre procentele prezenței la vot în unele eparhii electorale teleormănene. Asta pentru că nu doar cei internați sau operați au beneficiat de minunile taumaturgice, ci chiar și unele cadre medicale cu probleme de sănătate.
Un singur pacient a acuzat ineficiența rețetei, la Spitalul Elias din Capitală, dar acesta e cunoscut drept un îndrăcit liber cugetător convins că Iisus nu a fost niciodată altceva decât un agitator politic nefericit care, având misiunea de a anunța apariția peste veacuri a mesianicului V.I. Lenin, a căzut victimă a represiunii poliției politice romane.
Revenind la program, încurajați de reușită, factorii responsabili din cele două instituții fundamentale ale neamului, Ministerul Sănătății și B.O.R, vor continua acțiunile conjugate aducătoare de mari beneficii în special bugetului Patriarhiei.
Proiectul pilot se va transforma, după includerea moaștelor pe lista medicamentelor compensate 100% din România, într-un program național ce va fi coordonat de un colectiv responsabil, format din Ministrul Sănătății, supervizorul său Raed Arafat, taumaturgul-șef PF Daniel și Sfinții Martiri Brâncoveni, tot sub forma comprimată a moaștelor.