O cerere care spune mai mult decât pare
Un document transmis la finalul lunii martie către mai multe instituții-cheie din Ialomița conturează o situație rar întâlnită în relația dintre operatorii privați și autorități. SC Clean Cyclo SRL solicită oficial ca măsurile impuse de Garda Națională de Mediu, pe care nu le-a realizat în termen, să fie duse la îndeplinire de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Adresată Prefecturii Ialomița, Consiliului Județean, Gărzii de Mediu și Direcției de Sănătate Publică, solicitarea vine pe fondul unor controale succesive și al unor termene depășite.
Termene ”imposibile” și capacitate insuficientă
Argumentul central al companiei este simplu: nu poate. Nu poate transporta, nu poate procesa și nu poate neutraliza cantitățile de deșeuri în ritmul impus de autorități. Dar a putut polua, firește…
Firma invocă limitările operatorilor autorizați care ar trebui să preia aceste deșeuri și susține că termenele stabilite de Garda de Mediu nu țin cont de realitatea din teren. În traducere: infrastructura existentă nu face față volumelor.
În acest context, Clean Cyclo afirmă că a cerut în mod repetat prelungirea termenelor, fără a primi însă răspuns favorabil.
În document, societatea susține că a început demersurile pentru a se conforma obligațiilor impuse. Cu toate acestea, recunoaște că nu poate finaliza măsurile în intervalele stabilite prin cele trei note de constatare emise în luna martie.
Această poziționare plasează compania într-o zonă ambiguă: între intenția declarată de conformare și incapacitatea efectivă de execuție.
Pasarea responsabilității către stat
Partea cea mai sensibilă a documentului este însă solicitarea explicită ca măsurile rămase neîndeplinite să fie realizate de CJSU Ialomița. Cu alte cuvinte, o companie privată cere intervenția unei structuri de urgență a statului pentru a rezolva o problemă generată în propria activitate.
Este un precedent periculos, care ridică întrebări legitime despre limitele responsabilității private și rolul instituțiilor publice. Practic, documentul ridică o problemă de fond: dacă un operator economic nu poate respecta obligațiile de mediu, cine intervine?
Statul, prin mecanismele de urgență? Sau operatorul este obligat să-și reducă activitatea până la conformare?
În lipsa unui răspuns clar, riscul este ca responsabilitatea să fie diluată, iar costurile, inclusiv cele de mediu, să fie transferate din zona privată în cea publică.
De ce CJSU nu are, în realitate, voie să intervină
Dincolo de formulările dramatice din document, solicitarea Clean Cyclo lovește direct în limitele legale ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
CJSU nu este un operator tehnic și nici un prestator de servicii pentru agenți economici. Rolul său, stabilit prin legislația privind managementul situațiilor de urgență, este strict legat de intervenția în cazuri excepționale: calamități naturale, accidente majore, dezastre sau situații care pun în pericol imediat viața populației ori siguranța mediului.
Cu alte cuvinte, CJSU poate interveni pentru a limita efectele unui dezastru, nu pentru a executa obligațiile curente ale unei firme aflate în neconformitate.
Mai mult, legislația de mediu stabilește clar principiul ”poluatorul plătește”. Operatorul economic este responsabil direct pentru gestionarea, transportul și neutralizarea deșeurilor rezultate din propria activitate. Transferul acestei obligații către stat, în afara unor situații de urgență declarate oficial, nu este prevăzut de lege.
Pentru ca CJSU să intervină legitim, ar trebui să existe o stare de urgență sau un risc iminent și major, recunoscut oficial, care să depășească capacitatea tuturor actorilor implicați. Or, documentul transmis de companie nu indică o astfel de situație, ci mai degrabă o incapacitate operațională de a respecta termenele impuse.
În acest context, acceptarea unei astfel de solicitări ar crea un precedent periculos: orice operator aflat în dificultate ar putea invoca limitări tehnice pentru a transfera responsabilitatea către autorități.
Când ”nu se poate” devine strategie de salvare
În spatele limbajului administrativ și al invocării unor ”termene nerealiste” se conturează, de fapt, o realitate simplă: o companie care nu mai face față propriilor obligații încearcă să mute problema în curtea statului.
Dar legea nu funcționează pe principiul ”nu se poate”. Funcționează pe răspundere.
Dacă mâine fiecare operator care nu își poate gestiona deșeurile ar cere intervenția CJSU, atunci sistemul de protecție a mediului ar deveni un serviciu public gratuit pentru poluatori. Iar responsabilitatea s-ar dilua până la dispariție.
Întrebarea nu este dacă statul poate interveni. Întrebarea este dacă are voie să acopere eșecul unui operator privat.
Pentru că, în momentul în care autoritățile încep să curețe în locul celor care produc, nu mai vorbim despre controlul poluării, ci despre instituționalizarea ei.
