Cu aerul unui contabil al fericirii naționale, alesul PSD ne anunță, sfătos și grav, că de la 1 iulie 2026 salariul minim brut va crește de la 4.050 lei la 4.325 lei.
Adică 275 de lei în plus. Brut. Pe hârtie. Într-un Excel imaginar în care românul trăiește bine, mănâncă decent și nu-și numără zilele până la următoarea factură.
Extrasul oficial, din opera gândirii deputatului, este grandios, menit probabil să vă țină de cald și foame până la vară: ”Este o măsură concretă, cu impact direct pentru sute de mii de români, care înseamnă venituri mai mari, contribuții mai consistente pentru pensii, precum și o protecție mai bună pentru angajații cu venituri mici.”
Tradus din limba de partid a lui Țintă în româna de farfurie, anunțul celui prognozat a fi următorul șef al PSD Ialomița și al Consiliului Județean conturează o realitate cinică: din iulie 2026, românul va primi în mână cam 6–7 lei pe zi în plus. Nu, nu pe oră. Nu pe masă. Pe zi.
Șapte lei. Moneda democrației sociale
Creșterea salariului minim a fost marota preferată a PSD ori de câte ori s-au apropiat alegerile. De zeci de ani, partidul scoate aceeași monedă tocită din buzunar: câteva sute de lei anunțate festiv, cu grafice colorate și discursuri grave, fix înainte ca românul să fie chemat la urne. Nu contează că inflația mănâncă mult peste, că prețurile o iau razna sau că traiul real scade, important e mesajul electoral: ”V-am Promis? V-am dat, na!”. PSD n-a folosit niciodată salariul minim ca pe instrument de dezvoltare, ci ca instrument de campanie, un pansament pus pe o rană deschisă, doar cât să țină până după vot. După aceea, foamea revine, dar nu contează. Afișele s-au mutat deja în Parlament și Guvern.
Dar ce ce poți face azi în România cu 7 lei pe zi, ca să nu zicem 6 și să fim acuzați de minimalizarea muncii de Partid? Haideți să vedem concret ”impactul direct”:
– una bucată pâine feliată și, uneori, un covrig, dacă îl prinzi la promoție
– o apă plată și o cafea la dozator. Nu întodeauna ambele, să nu exagerăm.
– o jumătate de bilet de autobuz, pe ruta Slobozia – Urziceni – București, asta dacă mai prinzi tarifele vechi
– două Eugenii și o gumă de mestacat, prânz corporatist varianta PSD
– o conservă ieftină, de pește, ori o chiflă cu pateu de porc.
– un castravete mare cu două roșii ceva mai mici.
În schimb, nu poți să acoperi scumpirile la mâncare, să plătești gazul, curentul sau apa, să compensezi creșterile de chirii, să ții pasul cu prețurile din farmacii, ori să simți vreo „protecție” reală, în afară de cea verbală
Frecție bugetară la piciorul de lemn al traiului românesc
În timp ce inflația mănâncă salariile cu polonicul, iar coșul minim de consum aleargă mai repede decât orice majorare, Guvernul Bolojan vine cu lingurița. Una mică. De plastic. Pe care activiștii PSD o iau și o flutură ca pe un trofeu.
275 de lei brut, anunțați cu emfază, sunt o frecție electorală, nu o reformă. O firimitură aruncată strategic înainte de campanie, ambalată în fraze pompoase despre ”impact direct” și ”venituri mai mari”.
Realitatea e simplă și crudă: statul ia cu o mână, dă cu două degete și mai cere și aplauze.
Fane, Fane, propaganda ta nu ține de foame!
Anunțul deputatului Ștefan Țintă nu vorbește despre economie, ci despre politicinism pur. Despre cum să vinzi 6 sau 7 lei pe zi ca pe o victorie socială. Despre cum să transformi supraviețuirea în succes de partid.
Românul nu trăiește din postările de pe Facebook ale policitienilor și nu mănâncă promisiuni. Iar când i se spune că ”are venituri mai mari” în timp ce numără monedele pentru pâine, aia nu mai e politică social. E propagandă tristă, reciclată, care insultă inteligența celor ce chiar muncesc pe salariul minim.
Dar stați liniștiți. Pe Facebook, Țintă și cu PSD ne-au scos iarăși din foame.
Cu 6-7 lei pe zi. Să ne ajungă.
